► Cum rămâne cu acuzele stupide că oamenii PSD-ului i-ar fi furat dinainte alegerile lui Nica?
Alegeri la departamentele „Muntele” Lupeni şi Vulcan
Din vreo 3.700 de membri ai Sindica-tului „Muntele”, au pus ştampila pe buletinul de vot 2.186. Nu trebuie să fii mare matematician ca să-ţi dai seama că la 1.500 de membri de sindicat le este lehamite de sindicate şi că 1.500 reprezintă un număr apreciabil de sindicalişti dezinteresaţi de cine-i conduce.
Vestul sindical a ieşit învingător: Petre Nica (preşedinte), Darius Cîmpeanu (preşedinte executiv) şi Ioan Ciubotaru (secretar general). Cum cei aleşi sunt şi în fruntea organizaţiilor lor sindicale (primii doi la Departamentul „Muntele” Lupeni, Ciubotaru la Departamentul „Muntele” Vulcan), este logic şi omeneşte că la sindicatele lor vor avea loc, cât de curând, alegeri sindicale. Că doar nu s-or teleporta, ca să poată presta cu eficacitate în două locuri. De exemplu, Gheorghe Cozma, contracandidatul lui Nica, a anunţat dinaintea alegerilor că, dacă va fi ales, vor fi organizate alegeri la Departamentul „Muntele” Lonea. N-a mai fost cazul.
Ilie Silvăşan - performerul alegerilor
Ca unul care i-am urmărit încă de la începuturi traiectul de sindicalist, pot spune că Ilie Silvăşan, inimosul lider al Sindicatului „Noroc bun” Lupeni, a fost, fără doar şi poate, performerul acestor alegeri. Deşi sindicatul său numără circa 150 de membri, chiar dacă Ilie Silvăşan a făcut şut normal în perioada campaniei electorale-sindicale, acesta a contabilizat o sumă record de voturi: 625. Chiar dacă s-a clasat, la funcţia de secretar general, doar pe locul al doilea, Silvăşan este, de departe, un sindicalist onest şi cu potenţial.
Ciubotaru ales şi… beteag
Săptămâna aceasta, am încercat să-l contactez la mina Vulcan pe Ioan Ciubotaru, liderul Departamentului