Nationala Romaniei s-a umplut de rusine aseara, la Erevan, nereusind decat un egal, 1-1, in fata modestei Armenia, intr-un meci din prima grupa de calificare la CM din 2006.
Asa s-a incheiat un an negru pentru fotbalul romanesc, in care, rand pe rand, seful federatiei, Mircea Sandu, cel al ligii, Dumitru Dragomir, subordonati ai acestora, jucatori de la Nationala sau din campionatul intern au fost implicati in scandaluri care au condus la degradarea fotbalului romanesc.
Mai mult decat atat, cu un antrenor agramat care se vede senator (!?) si care nu-si da seama ca nu mai are nici o tangenta cu fotbalul actual, Nationala sta sa rateze al treilea turneu final consecutiv. Scuza absentelor din lot nu tine, pentru ca am intalnit un adversar mai mult decat modest. Armenia a jucat cu elan, cu dorinta, simplu si direct. Atat. Pe scurt, fotbalul de acum 50 de ani.
Din pacate, ai nostri n-au ramas nici macar la nivelul anilor '90 sau, treaca de la noi, al anilor '80. Nationala nu joaca nimic, si asta nu de ieri, de alaltaieri. Iordanescu a fost tinut de rezultatele unei generatii care juca singura, sub bagheta lui Hagi.
In preliminariile precedente s-a vazut pentru prima data ca Iordanescu nu inseamna ca antrenor decat experientele ratate de la nationala Greciei si de la Rapid. Sandu a mers pe mana lui, iar ambii pe mana politicului. Cat despre jucatori, ce-ar mai fi de spus? Au avut dreptate. Nu sunt nationala de second-hand, nici nationala B, nici de betivi, nici de drogati. Sunt o nationala de ratati.
Au intrat in "silenzio stampa" si au amenintat presa ca vor vorbi doar pe teren! Am vazut cum! Sa fii dominat de Armenia, sa te uiti cum fotbalisti de care n-au auzit nici vecinii lor rateaza ocazie dupa ocazie, sa tremuri pentru un egal (ce minge a scos Stelea in ultimul minut!) contra unei echipe care marcase un sin