Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL îşi lansează candidaţii pe 28 aprilie

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 23 aprilie 2012 ·

La nivelul judeţului Braşov, USL va avea atât candidaţi comuni, cât şi separaţi în unele localităţi, la alegerile locale din 10 iunie 2012. Preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, spune că negocierile din USL nu au avut rezultatele dorite, din cauza unor mici orgolii locale. „Mi-aş fi dorit ca USL să funcţioneze cap – coadă. Din cauza unor orgolii locale şi la nivel de judeţ am ajuns la concluzia că vom candida în unele localităţi cu liste comune, iar în altele pe liste separate. Până în data de 23 aprilie trebuie să rezolvăm această chestiune”, susţine Constantin Niţă. Mai sunt discuţii legate de candidaturile în oraşele Codlea, Făgăraş şi Săcele. „Avem în mod cert candidaţi comuni pentru Primăria municipiului Braşov şi pentru Consiliul Judeţean”, a subliniat Constantin Niţă. În 15 localităţi vor fi liste comune ale USL, există însă şi multe localităţi cu liste separate şi candidaţi proprii, dar şi localităţi cu liste separate dar cu candidaţi unici. Iar PC se pare că va avea un candidat pentru funcţia de primar, în comuna Ticuş. În schimb, preşedintele PNL Braşov, Aristotel Căncescu spune că nu există nici un fel de problemă în interiorul USL Braşov. „Nu este nici un fel de problemă dacă vor intra în competiţie candidaţi PNL şi PSD, fiindcă, în fond, tot despre USL şi colaborare este vorba. Oricum, candidaţii noştri au 80% şanse să câştige, în timp ce persoanele desemnate de PD-L sunt cotate cu şanse minime! În afară de Rupea, sunt convins că vom câştiga în toate municipiile şi oraşele din judeţ! Protocolul USL ne permite să ne candidăm, cu excepţia municipiilor reşedinţă de judeţ şi a consiliilor judeţene. În rest, avem mână liberă! Pentru a evita tensiunile am ales această cale, ca PNL şi PSD să aibă în unele localităţi din Braşov liste proprii de candidaţi şi nu comune”, ne-a declarat Aristotel Căncescu. Lansarea candidaţilor va avea loc în data de 28 aprilie

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 22 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°