Galaţiul, ca şi proletariatul, nu a avut de pierdut decît lanţurile
Excepţia de la Urziceni e confirmată ca regulă la Galaţi.
De acum înainte, nimic din ce a fost n-o să mai fie. Sau măcar n-o să mai fie la fel. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Victoria finală a Galaţiului - oricît şi-ar scuza unii eşecul cu prezumţia unui parteneriat financiar al lui Stan cu FRF-ul - ţine de un alt mod de a considera normalitatea. De un mod normal. Ce-i normal în Bucureşti e ridicol şi absurd la Galaţi: senatori de drept, prinţi, briliante, maşini de fiţe, trădări în vestiar, africani aroganţi care-şi bat joc de tîmpiţii de români, prime de joc nesimţite, încuscriri vinovate între jucători şi patroni, un regim de cluburi şi de dezmăţ sancţionat de ochii lumii, cîrdăşii la vedere ale finanţatorilor…
Marius Stan şi Dorinel Munteanu nu şi-au putut permite nimic din ce părea să fi impus ca reguli definitive Steaua, Dinamo, Rapid, Timişoara şi Craiova, adică o scaldă-n bani ciocoiască, o mîrlănie mediatică de parveniţi, un şir de trufii în coasta penalului, un regim intern discreţionar şi răfuieli în public de barbugii. Galaţiul, mai mult decît să bată pe toată lumea şi să adune puncte, nu avea ce să-şi dorească. Că-n Marius Stan şi-n Dorinel Munteanu mocneau - exact ca-n Dan Petrescu şi Mihai Stoica la Urziceni - nişte dorinţe de revanşă greu de îndurat, e altă poveste.
Vorbim de o altă lume, pentru că, într-un campionat în care de ani mulţi contează orice în afară de fotbalul din teren, Galaţiul nu putea răzbi decît prin joc. Tot ce pare de la sine înţeles la “granzii” tradiţionali ai campionatului, adică milioane de euro pierduţi cu achiziţii şi transferuri stupide, titluri obţinute cu tribunele goale, un joc de-a hoţii şi vardiştii cu Justiţia, un răsfăţ mediatic vecin cu slugărnicia, la Galaţi nu e posibil. Legea dintîi a războiului de tip euro
