Uniunea pentru Progres va fi lansată la apă în două luni, cu Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu preşedinţi. Cozmancă vine şi el alături de progresiştii afiliaţi PD-L.
Marian Sârbu avea demisia pregătită încă dinaintea Congresului PSD, negociindu-şi funcţia de lider al noului partid al "independentţilor" încă de acum o lună, au declarat pentru Jurnalul Naţional surse din comitetul de iniţiativă al partidului. Sursele citate susţin că Marian Sârbu va fi numit preşedinte al partidului care se va numi Uniunea Naţională pentru Progres, iar Cristian Diaconescu va fi preşedinte executiv. Gabriel Oprea, care coordonează deocamdată grupul parlamentarilor independentţi şi operaţiunile de construire a structurii politice a partidului, va fi secretar general.
Partidul cel nou, care are două obiective principale - să rupă o mare bucată din PSD şi să asigure pentru PD-L o guvernare stabilă, eventual să ajute la înlăturarea UDMR din Executiv - va primi o mână de ajutor şi din partea fostului secretar general al PSD, Octav Cozmancă.
Acesta lucrează de câteva săptămani la înfiinţarea unei formaţiuni politice de stânga, care, iniţial, era gândită pentru a fi oferită lui Sorin Oprescu pe post de vehicul pentru campaniile viitoare, însă, noile evoluţii din sânul PSD l-au făcut pe Cozmancă să calculeze că mai înţelept ar fi să îşi unească echipa cu cea a lui Gabriel Oprea.
OPREA, CHEMAT LA RAMPĂ
Gabriel Oprea a declarat ieri că Marian Sârbu va avea "un rol important" în noul partid şi, mai mult, a spus că numele lui Marian Sârbu echivalează cu stânga adevărată. "Sunt onorat de decizia domnului deputat Marian Sârbu de a se alătura grupului nostru. Când spun Marian Sârbu spun stânga românească adevărată", a declarat Gabriel Oprea. "Prietenul meu Marian Sârbu va avea un rol foarte important în construcţia politică de centru-stânga p