Subiectul (care, recunosc, ma bintuie de multa, multa vreme) mi-a revenit in atentie saptamina trecuta la Clubul Prometheus, unde am asistat la una dintre intilnirile Romaniei literare. Tema acelei intilniri atingea drepturile de autor si am simtit, pe parcursul celor aproape trei ore, ca, pina la urma, totul ar fi mult mai simplu, mai in regula pentru scriitorii romani daca ar exista si la noi agenti literari. E vorba, fireste, despre agentii literari care reprezinta scriitori romani.
Stiu ca inca nu sint „coapte“ conditiile. Stiu ca autorii romani (cu citeva exceptii) nu cistiga inca suficient din vinzarea cartilor lor, asa incit suma pe care o reprezinta procentul care i-ar reveni agentului sa fie motivanta. Stiu ca...
Numai ca aici avem o alta problema, poate problema principala pe care nu prea vrem s-o recunoastem. Sau o escamotam sub chestiuni inalt-etice si estetice. False. Ca false sint. Exista, din pacate, in Romania, nenorocita idee ca a ti se vinde cartile e un semn al compromisului. Exista nenorocita idee ca doar cartile fara valoare literara (inalta) se vind.
Si asta e o dubla jignire. O data sint jigniti cititorii-cumparatori (atunci cind se considera ca nu dau banii decit pe prostii), iar apoi sint jigniti autorii care chiar vind (bucuria editorilor, totusi!), aceste carti ale lor fiind considerate de confrati un fel de pact cu diavolul. Ne e proaspat in minte (proaspat-proaspat, dar sint deja citiva ani, nu?) „cazul“ Mircea Cartarescu, al carui volum De ce iubim femeile inca se vinde, inca este in topurile de vinzari ale librariilor. Mai toata tagma literara s-a aruncat asupra lui, criticindu-l, facindu-i praf cartea, povestile. Mie, unul, mi-a placut volumul. in ultimii ani, a fost singura carte pentru care am pierdut o noapte citind si nu m-am culcat decit dupa ce am terminat-o (eu n-am invatat noaptea pentru examene