Domnul Iliescu nu are nevoie de mila, ci de putina decenta si de cuvenita luciditate, fara de care vom fi tentati sa-l trimitem in fata plutonului de executie, asemenea Predecesorilor sai nefericiti. In ce fel de tara traim?, ma intreb perplex, intr-un moment in care suvoaie de ura, groasa si urat mirositoare, se revarsa din toate partile asupra ex-presedintelui Iliescu. Citesc si nu-mi vine sa cred ca un ziarist, de la un cotidian ce cultiva cu sarg sloganul "intelegi mai mult", e in stare sa scrie, fara sa-i tremure mana, ca "Obisnuiti sa si-l imagineze pe Iliescu mai mult mort decat viu, multi exclud deja orice posibilitate de a-l mai vedea contand cu adevarat in politica romaneasca.(...). Cand adversari, cand de aceeasi parte a baricadei, cei cu care imparte viata politica s-ar bucura in egala masura sa-l vada cu adevarat mort". Ne-am intors iar la dementa anilor nouazeci, cand "tolerantii" romani urlau ca apucatii: "Moarte comunistilor !", "Moarte securistilor !" sau "Moarte intelectualilor!". Poate nici n-am plecat de acolo, ci ne-am prefacut doar, asteptand, cu ochii injectati de canibalism civic, lapidarea publica a inca unui conducator bastinas. In urma cu cincizeci de ani l-am impuscat cu gloante bolsevice pe demnul Ion Antonescu, iar pe Regele Mihai l-am zvarlit ca pe un borfas in trenul umilintei. intre timp, Maresalul nu mai are loc in cartile de istorie, iar numele sau are conotatie contraventionala; Regele a devenit un batranel cu chipul instapanit de-o amaraciune emotionanta, de nesters, si, uneori, poporului i se aduce aminte despre tablourile scoase ilegal din patrimoniul national de Majestatea Sa. Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit la momentul potrivit, cu binecuvantarea aceleiasi grijulii Maici Rusia. Urmasul sau, Nicolae Ceausescu, a avut parte insa de cartusele voicanilor si stanculestilor tradatori, acoperiti de simulacrul procesului targovist