- Cultural - nr. 217 / 7 Noiembrie, 2012 Nu ne mai despart multe zile pana la momentul in care vom intra, cu ajutorul lui Dumnezeu, in Postul Craciunului, perioada in care ne pregatim pentru sarbatoarea Nasterii Domnului. Postul Craciunului este, prin excelenta, un timp al rugaciunii, al pregatirii sufletului si trupului pentru una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinatatii. O perioada in care incercam, cu totii, sa fim mai buni, mai sinceri si cu noi, si cu ceilalti, sa daruim mai mult decat in alte randuri, sa cautam timp sa-i ascultam pe cei de langa noi. Traita de fiecare in mod particular, aceasta perioada creste in intensitate odata cu apropierea sarbatorilor de Craciun. Si daca in aceste zile ne straduim sa ne regasim pe noi insine, sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu, prin rugaciune, e bine sa nu-i uitam nici pe cei dragi noua, plecati in lumea vesniciei si sa-i pomenim. Pomenirea mortilor la inceput de noiembrie este un obicei impamantenit in aceste locuri, cultul pentru cei adormiti avand radacini vechi in traditia noastra. In Transilvania, ca si in alte regiuni ale tarii, cultul mortilor are radacini adanci in traditia populara. Nu cred sa existe familie care sa nu faca macar o pomenire, la biserica sau la cimitir, pomenirea celor adormiti fiind considerata ca o datorie de suflet si respectata cu sfintenie, in rugaciuni. Rugaciunile pentru cei morti constituie un prilej de comuniune, de legatura spirituala cu cei raposati. Pentru noi, pentru cei care mai suntem aici, cei plecati sunt mereu in dragostea noastra. Ei sunt pentru inceput durere, pentru totdeauna sunt un dor, dar Mantuitorul ne spune ca ne vom intalni cu ei. Pomenirile mortilor le sunt si celor plecati, si noua de folos. Noi, aici, suntem Biserica luptatoare, ei sunt Biserica triumfatoare si, impreuna, implinim in felul acesta ideea de Biserica. Pomenirea mortilor este un semn al iubirii