Copiii instituţionalizaţi au posibilitatea să-şi petreacă Sărbătorile de Crăciun în sânul unei familii, graţie campaniei „Ia-mă acasă de Crăciun”, demarată de postul public de televiziune în parteneriat cu Ministerul Muncii. Campania va culmina cu o Ediţie Specială de Crăciun ce va fi difuzată la TVR 2 şi care va cuprinde câteva dintre cele mai emoţionante răspunsuri şi reacţii la această iniţiativă.
Specialiştii susţin însă că tinerii din centrele de plasament trebuie să fie bine pregătiţi din punct de vedere psihologic pentru a face faţă unei asemenea experienţe şi să perceapă cele câteva zile strict ca pe o minivacanţă, fără să se ataşeze de familiile care îi găzduiesc.
„Sunt argumente pro şi contra pentru o astfel de campanie. O întâmplare fericită poate schimba viaţa unui copil, o amintire plăcută îi ajută să treacă peste momentele neplăcute cu care se întâlnesc zi de zi în instituţii. Totuşi, e cu dus şi întors. Nu ştiu dacă doar câteva zile sunt suficiente. Prin urmare, există şi acel efect pervers, în care vede ce bine este în sânul unei familii şi conştientizează că este luat ca o jucărie şi e mutat de colo-colo. Aceşti copii merită mai mult respect”, este de părere psihologul Daniela Gheorghe, director executiv al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC).
La rândul lor, reprezentanţii asociaţiei „Ador Copiii” consideră că această campanie încalcă prevederile din legea privind protecţia specială a copilului lipsit de ocrotirea părinţilor săi. „În această campanie se urmăresc beneficiile adulţilor implicaţi, nu a copiilor, care sunt expuşi mediatic, şi nu e normal”, susţin aceştia.
Candidaţii potriviţi - copii de 16 ani
Chiar dacă această campanie se adresează strict copiilor trecuţi de 16 ani, care nu mai pot fi adoptaţi, psihologul Daniela Gheorghe e de părere că oricum, indiferent de vârstă