Actualitatea, oriunde o trăim zilele acestea, ne face să ne gîndim la una dintre cele mai dramatice alegeri pe care viața o impune omului, uneori brutal și, cel mai adesea, pe neașteptate: plecarea înspre necunoscut. Nu mă refer doar la liderii politici care sînt somați să plece sau la victimele violenței declanșate de ceea ce, faute de mieux, numim „revoluții“ în Orientul Mijlociu. Aici, în Wisconsin, un număr de senatori democrați s-au refugiat în statul vecin, Illinois, pentru a împiedica adoptarea prin vot, în Congresul local, a unei legi antisindicale. Îmi imaginez că și în România sînt mulți aceia care, obosiți de șirul nesfîrșit al confruntărilor cu o realitate deprimantă, se gîndesc la un refugiu într-un loc unde cutremurele, dificultățile economice și corupția politică sînt necunoscute. Dar se pare că nici în Noua Zeelandă, în Irlanda sau la Chicago, lucrurile nu stau prea bine. Și așa, dintr-odată, peste noapte, omul se trezește pe drumuri. Dacă are noroc, îl așteaptă un vapor, o viză sau o familie primitoare; dacă nu, un cort și o saltea de paie. În drum spre Malta sau în antecamera unui birou de pașapoarte, omul se întreabă cum se va descurca odată ce se va afla în afara pericolului existențial, imediat. Va deveni oare un exilat sau un emigrant? A medita asupra acestui amănunt aparent lipsit de importanță pare, la prima vedere, stupid. Gîndul este totuși reconfortant. Realitatea dură a dificultăților concrete, materiale e depășită, astfel, printr-un transfer în imaginarul unei alte realități; aceea constituită de amestecul dintre vis șiwishful thinking. Nu vreau să transform „intersecția“ într-un minieseu pe teme de actualitate. În general, încerc să mă țin cît mai departe de comentariul politic, chiar dacă evenimentele curente îmi servesc drept pretext și mă ghidează adesea în „intersecții“. Voi transpune deci discuția în cadrul mai general, mai