Compozitorul Temistocle Popa a decedat, în această dimineaţă, la vârsta de 92 de ani, au declarat reprezentanţii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). Compozitorul va fi înmormântat, joi, la ora 13.00, la Cimitirul Ghencea, potrivit unor apropiaţi ai familiei. Compozitorul a fost depus în această dimineaţă la Capela din Cimitirul Ghencea, potrivit Mediafax. Compozitorul şi instrumentistul Temistocle Popa s-a născut pe 26 iunie 1921, la Galaţi, potrivit site-ului UCMR.
A urmat studiile muzicale la Conservatorul Bucureşti (1935-1939) cu Ioan D. Chirescu şi Faust Nicolescu (teorie-solfegiu), Petre Elinescu şi Vasile Jianu (flaut), în paralel continuându-şi educaţia muzicală la Şcoala Militară de Muzică din Bucureşti (1938-1942), unde a început să practice şi saxofonul. A participat la cursurile de perfecţionare de la Uniunea Compozitorilor (1953-1955) cu Ion Dumitrescu (teorie-solfegiu), Florin Eftimescu (armonie), Marţian Negrea şi Tudor Ciortea (compoziţie, forme muzicale), Constantin Bugeanu şi Mircea Basarab (instrumentaţie/orchestraţie).
A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor (în anii 1963, 1964, 1965, 1966, 1970, 1972, 1973, 1974, 1976, 1981, 1983, 1985) şi cu Premiul de excelenţă al UCMR (2001), cu Premiul de creaţie (1963, 1964, 1965, 1966), cu Marele Premiu (1969) şi cu Premiul de popularitate (1998) la Festivalul şi Concursul de muzică uşoară de la Mamaia, cu Premiul internaţional “Lira de Aur” de la Bratislava (1985), cu Ordinul Meritul Cultural cls. IV (1969) şi cls. II (1974). A făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale internaţionale (Irlanda) de concursuri de muzică uşoară.
Compozitor cu o vastă experienţă de interpret/instrumentist (flautist, saxofonist) în diverse orchestre de jazz şi teatre de revistă, timp de peste un sfert de veac, în perioada tinereţii, Temistocle Popa a reuşit să se impună