Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Cererile pentru prima de exploatare pentru bovine se pot depune până pe 30 octombrie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că în perioada 1 - 30 octombrie 2010, crescătorii de bovine, persoane fizice sau juridice, pot solicita Plata Naţională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie. Cererile se depun numai la Centrul Judeţean APIA Brăila, cu sediul pe Calea Călăraşilor nr. 58. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei de unde de altfel veţi putea face rost şi de formularele necesare.

Pentru a beneficia de prima de exploataţie pentru bovine, producătorul trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii. Astfel în cazul exploataţiilor înfiinţate până pe data de 31 ianuarie 2008, aceasta trebuie să fie de minim trei capete de bovine la data enunţată, vârsta bovinelor să fie de minim şase luni la aceeaşi dată, iar exploataţia să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.

În plus, pentru a beneficia de sprijin trebuie să nu aveţi datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local, la data solicitării primei.

În cazul exploataţiilor înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009 aceasta trebuie să aibă minim trei capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009, iar vârsta acestora să fie de minim şase luni la această dată de referinţă.

Şi în acest caz exploataţia trebuie să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei şi nu trebuie să aibă datorii restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local la data solicitării primei.

Ultima situaţie este cea a exploataţiilor înfiinţate în perioada 1 februarie 2009 - 31 iauarie 2010. Condiţiile în acest caz sunt următoarele: exploataţia să fie de minim trei capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010, vârsta bovinelor să fie de minim şase luni la data de 31 ianuarie 2010, exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 42 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 59 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°