Medicii braşoveni s-au confruntat, joi seară, cu o situaţie mai puţin obişnuită. Ei au fost nevoiţi să opereze un medic veterinar care a înghiţit un ac de seringă în urma unui accident stupid. Veterinarul se pregătea să facă o injecţie unei vaci bolnave. Până să pregătească seringa, doctorul veterinar a ţinut acul în gură, pentru câteva momente. În acest timp, însă, stăpânul vacii a făcut o glumă, veterinarul a pufnit în râs şi a înghiţit acul. Imediat, omul s-a prezentat la spital, iar medicii l-au supus pe veterinar la o intervenţie chirurgicală. Operaţia a durat aproximativ o jumătate de oră şi a fost destul de dificilă, cu atât mai mult cu cât pacientul se putea sufoca în orice moment. În final, cadrele medicale au reuşit, cu ajutorul unui aparat special, să scoată acul de seringă din traheea veterinarului. Pacientul este acum în afara oricărui pericol. El spune că va lua cu el acul ca amintire, în momentul în care va fi externat din spital. Medicii braşoveni s-au confruntat, joi seară, cu o situaţie mai puţin obişnuită. Ei au fost nevoiţi să opereze un medic veterinar care a înghiţit un ac de seringă în urma unui accident stupid. Veterinarul se pregătea să facă o injecţie unei vaci bolnave. Până să pregătească seringa, doctorul veterinar a ţinut acul în gură, pentru câteva momente. În acest timp, însă, stăpânul vacii a făcut o glumă, veterinarul a pufnit în râs şi a înghiţit acul. Imediat, omul s-a prezentat la spital, iar medicii l-au supus pe veterinar la o intervenţie chirurgicală. Operaţia a durat aproximativ o jumătate de oră şi a fost destul de dificilă, cu atât mai mult cu cât pacientul se putea sufoca în orice moment. În final, cadrele medicale au reuşit, cu ajutorul unui aparat special, să scoată acul de seringă din traheea veterinarului. Pacientul este acum în afara oricărui pericol. El spune că va lua cu el acul ca amintire, în momentul în care va fi