Solicitările trimise de şeful DNA preşedintelui Traian Băsescu, pentru a cere Comisiei Speciale de la Cotroceni urmărirea penală a unor miniştri, au continuat ieri cu cea formulată pe numele Solicitările trimise de şeful DNA preşedintelui Traian Băsescu, pentru a cere Comisiei Speciale de la Cotroceni urmărirea penală a unor miniştri, au continuat ieri cu cea formulată pe numele fostului ministru al apărării, Victor Babiuc.
DNA susţine că are indicii temeinice că fostul ministru ar fi fost implicat în fapte de corupţie, astfel că a solicitat urmărirea lui penală pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul privind un schimb de terenuri între Gigi Becali şi MApN a fost constituit la DNA abia în 2007, deşi pentru faptele care s-ar fi petrecut în perioada 1998 - 2000, Parchetul General a închis dosarul. Ulterior, cauza a fost redeschisă şi declinată la DNA.
Dosarul
În dosarul schimbului de terenuri, Gigi Becali era acuzat de complicitate la abuz în serviciu, iar fostul ministru al apărării, Victor Babiuc, alături de mai mulţi generali de armată, precum şi fostul primar din Ştefăneştii de Jos, Ştefan Rababoc, erau acuzaţi de abuz în serviciu. Anchetatorii susţineau că generalii cercetaţi l-ar fi ajutat pe Becali să schimbe, în anii 1995-1997, un teren din comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, cu unul similar ca dimensiuni, dar mult mai scump, situat în comuna Voluntari, judeţul Ilfov.
Prejudiciul
Prejudiciul care ar fi fost adus prin diferenţa de valoare a celor două terenuri schimbate era, la momentul respectiv, de aproximativ trei milioane de dolari. MApN a motivat, la vremea respectivă, decizia prin intenţia de a construi în Ştefăneşti o locaţie militară importantă. De asemenea, DNA face cercetări şi cu privire la o pretinsă mită pe care ar fi dat-o Becali pentru a i se facilita schimbu