Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culmea şpăgii la Ploieşti: Mită pentru eliberarea actelor de deces

Publicat in Adevarul, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Autopsierul Florica Niţă este cercetată pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Conducerea spitalului, Prefectura Prahova şi poliţiştii cercetează mai multe plângeri potrivit cărora femeia cerea bani rudelor persoanelor decedate pentru ugentarea actelor eliberate de morgă.

Ancheta Poliţiei Prahova a fost demarată din oficiu în urma unor plângeri verbale făcute în ultimele zile, inclusiv în presă, de persoane care au avut rude decedate la morga Spitalului Judeţean şi cărora autopsierul Florica Niţă le-ar fi condiţionat eliberarea actelor de deces de plata unor şpăgi sau de condiţionarea achiziţiei de servicii funerare de la o societate de profil al cărei patron este angaja spitalului.

În acuzaţii se arată că Florica Niţă cerea rudelor decedaţilor să-şi îmbălsămeze morţii şi să le cumpere sicrie şi cele necesare înmormântării de la firma sa de pompe funebre, cu preţuri mult peste cele ale pieţei de profil, altfel le întârzia eliberarea actelor de deces ori se purta foarte urât cu rudele mortului. Comportamentul extrem ar fi ajuns până la aruncarea sicriului din morgă ori „sechestrarea" cadavrelor până când familia cumpăra ceva de la firma Floricăi Niţă.

„Colegii invidioşi" au turnat-o

„Conducerea spitalului şi reprezentanţi ai Prefecturii Prahova au demarat o anchetă în acest caz, iar zilele următoare vom aduce la cunoştinţa publicului rezultatele. La noi nu există o plângere scrisă împotriva anagajatului incriminat", ne-a declarat Florin Puşcariu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. „Din primele verificări a rezultat faptul că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită. Cercetările sunt efectuate de către poliţişti sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova", ne-a declarat şi Daniel Radu, purtător

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 33 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 31 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 54 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°