A-ţi găsi o slujbă în ziua de azi, nu-i o problemă prea simplă. Implică alergătură, transpiraţie, C.V.-uri abandonate prin sertare, diplome, adeverinţe, experienţă, nervi tari... O alternativă la care o mare parte a tinerilor debusolaţi a apelat o reprezintă marketingul direct. Pare o posibilitate aparent facilă de a face nişte bani: nu ţi se impune un program de lucru, responsabilităţile sînt limitate, nu există carte de muncă etc., cîştigi doar în funcţie de cît vinzi, adică în funcţie de cît de tare te agiţi. De multe ori, este o soluţie extremă, foarte atractivă şi frumos ambalată. Apar numeroase anunţuri de mică publicitate, cu texte ambigue: "Eşti energic? Eşti dinamic? Vrei să cîştigi 100 dolari pe săptămînă? Sună la...". Şi alte propuneri incitante ce camuflează job-ul de agent de vînzări. Entuziasmul iniţial durează puţin, cîteva zile; urmează rutina şi, în cele din urmă, un soi de blazare şi de silă. Majoritatea firmelor care practică marketingul direct oferă viitorilor agenţi cîteva ore de instructaj gratuit. Li se explică unde să comercializeze produsele, cum să vorbească şi cu cine, formule simple de a păcăli eventualii cumpărători şi sfaturi mobilizatoare: "Să nu vă lăsaţi dezamăgiţi de primul refuz. Trebuie să insistaţi, să convingeţi... să vă hăituiţi clientul! Pînă la urmă va ceda!" După ce sînt educaţi cum se cuvine, proaspeţii agenţi primesc genţile cu marfă şi sînt trimişi pe teren. "Mă simt ca un mic trepăduş, a cărui datorie este să alerge", ne spune unul dintre ei. Produsele sînt diverse: de la cosmetice (firme de tipul Oriflame, Ruby Rose etc.) la ustensile domestice (seturi de cuţite "ultima tehnologie japoneză", răzători "minune", detergenţi, cîrpe şi bureţi de bucătărie), aparatură electrocasnică şi electronică (mixere, filtre de cafea, aspiratoare, casetofoane etc.), casete audio şi CD-uri şi, nu în ultimul rînd, telefoane mobile, d