Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Ministerul Sănătății asigură fertilizările in vitro

Publicat in Adevarul, marți 21 iunie 2011 ·

Programul naţional de fertilizare in vitro se demarează direct prin Ministerul Sănătăţii. Costurile procedurii, în valoare de 1.200 de euro, şi bonificaţia de 300 de euro, în cazul în care operaţia reuşeşte, sunt suportate de Minister, care alocă aceşti bani clinicilor din ţară admise în program.

Deşi este infertilă, Laura Voinicu (33 de ani) a decis să nu renunţe la visul de a fi însărcinată. Astfel, s-a înscris în programul naţional de fertilizare in vitro. Laura este prima și singura femeie din Ialomița, cu probleme de fertilitate, care a decis să se înscrie în acest program.

Până acum, Laura a reuşit să îndeplinească toate procedurile pentru a se înscrie în program, mai are de făcut doar analizele prin care trebuie să dovedească faptul că este infertilă. Îşi doreşte foarte mult o fetiţă pe care să o boteze Anastasia.

„Ştiu că este un nume sfânt, iar acest copil, dacă se va naşte, este unul cu adevărat deosebit, pe care Dumnezeu a vrut să îl lase pe pământ. Mă voi lupta pentru el“, spune femeia care vrea să devină mamă.

Condiţii de înscriere

Programul se adresează unui număr de 800 de cupluri infertile din întreaga ţară. Pacientele care vor să recurgă la fertilizarea in vitro trebuie să ţină cont de anumite criterii, precum: vârsta cuprinsă între 24 – 40 de ani, să fie căsătorite de cel puţin doi ani şi să aibă calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate de peste doi ani.

Procedurile de inseminare se realizează în şase unităţi medicale din România. Este vorba despre două spitale de stat, Spitalul de Obstetrică Ginecologie Panait Sârbu din Capitală şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, şi patru clinici particulare, din Braşov, Timişoara, Sibiu şi Bucureşti.

„Până acum 15 paciente au dorit să se înscrie în program. Dosarele sunt în mare parte finalizate, mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Două noi filme vor fi lansate în cadrul francizei „The Lord of the Rings”

Adevarul acum 23 minute
Un nou film din seria „The Lord of the Rings” („Stăpânul Inelelor"), una dintre cele mai importante francize cinematografice din toate timpurile, este programat să fie lansat în cinematografe în anul 2026, informează Reuters.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 18 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 29 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°