Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemulţumit de Bonetti, Borcea l-a sunat pe Rednic

Publicat in Adevarul, luni 20 iulie 2009 ·

Şeful lui Dinamo a cedat nervos după înfrângerea cu Saint-Etienne şi l-a contactat pe „Puriul“, care în acte rămâne antrenorul roş-albilor. Zilele lui Bonetti în „Groapă” sunt numărate. Nici nu au început partidele oficiale, că roş-albii sunt în convulsii. Amicalele au fost dezastruoase, jucătorii sunt revoltaţi, iar Rednic este chemat să salveze echipa. Şi, astfel, sunt şanse ca Dinamo să înceapă noul sezon cu acelaşi tehnician cu care l-a încheiat pe precedentul. Deşi nu toţi oamenii din club sunt de acord cu revenirea „Puriului”, criza de timp şi lipsa de soluţii ar putea schimba datele problemei.

Surse autorizate susţin că Borcea a trecut deja la treabă. L-a sunat pe Rednic după înfrângerea cu Saint-Etienne, rezultat care a venit după alte umilinţe cu ospătarii şi vânzătorii de la Carrefour.

Borcea s-a plâns de prestaţia echipei

Într-un dialog telefonic, preşedintele executiv i-a explicat antrenorului de 47 de ani nemulţumirile sale în legătură cu prestaţia lui Dinamo, dându-i de înţeles lui Rednic că ar vrea să-l readucă pe bancă! Ceea ce n-ar fi chiar atât de greu de realizat, având în vedere că acordul fostului tehnician al „câinilor”, scadent vara viitoare, nu a fost încă reziliat. „Puriul” nu ar spune „nu” unei reveniri, dar refuză să discute ceva concret cât timp echipa are un antrenor.

Totuşi, Bonetti a fost instalat doar verbal la Dinamo, pentru că înţelegerea sa cu acţionarii nu este înregistrată şi la FRF. Chiar dacă, atunci când a venit în „Groapă”, a spus că vrea să fie prieten cu fotbaliştii, italianul nu prea s-a ataşat de jucători. Şi reciproca este valabilă.

Italianul va fi băgat în şedinţă

Liderii vestiarului s-au plâns apropiaţilor că Bonetti îi aleargă ca pe nişte juniori la antrenamente. Prestaţia lui Dinamo de pe tărâm francez a fost cu greu înghiţită de c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 31 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Polonia vrea să aibă cele mai bune legături cu SUA, indiferent cine se află la putere

Mediafax acum 55 minute
Ministrul de Externe de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, a declarat, în timpul unei vizite la Washington, că Polonia doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent cine se află la putere", potrivit unui raport publicat duminică de PAP

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 48 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 37 minute
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 2 ore
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°