Urmind cu incapatinare ideea includerii in repertoriu si impunerea musicalului ca gen (si) la noi, directorul Teatrului de Opereta, Razvan Dinca, a dorit sa ne ofere celebrul Cabaret de John Kander si Fred Ebb (traducerea in limba romana: Viorica Iancu) intr-o „formula“ fastuoasa, cit mai apropiata de atmosfera locurilor „de perditie“ din epoca. Incredintind regia unei constante colaboratoare – Beatrice Rancea (poate si pentru ca lucrarea este o imbinare de teatru si dans, iar experienta de balerina a regizoarei devine aici extrem de importanta) –, a apelat la Catalin Botezatu pentru realizarea costumelor, ceea ce i-a permis, pe linga schitarea unor rochii elegante si costume de scena extravagante, si etalarea unei colectii de bikini si slipuri sexy (probabil in prelungirea celor expuse deja pe podiumul Fashion).
Deosebit de bine gindit este decorul semnat de Joszef Werner, alternind ambianta intim-spectaculoasa de cabaret din anii ’30, cu masute aduse pina in preajma publicului, cu orchestra amplasata inteligent in plan departat (conferind si adincime scenei), in contrast cu interiorul modest al camerelor „de inchiriat“, chiar si compartimentul de tren fiind excelent. Coregrafia extrem de solicitanta pentru ansamblu a fost imaginata de tinara Dana Serafimovici, debutind astfel intr-o „zona“ foarte „sensibila“, miscarea pastrindu-se permanent pe coordonatele dansului frivol, impins la limita vulgaritatii, impecabil realizata insa de balerinii care au dovedit ca pot aborda si asemenea „teritorii“ expresioniste, cu talent si daruire. Intreg ansamblul – cor, orchestra, balet – s-a implicat cu un profesionalism demn de toata lauda in acest demers riscant, reusind sa convinga, sa capteze publicul socat, dar cucerit de calitatea interpretarii. Fiecare interpret a fost „in rol“, construind prototipuri, dar fara ostentatie, spectacolul fiind, in fond, „de echip
