Propunerile pentru o noua arhitectura constitutionala a Romaniei, lansate de comisia Stanomir, sunt binevenite, inteligente si competente. Au logica, au sens, sunt oportune si, poate cel mai important, tin seama de defectele de natura constitutionala care au aparut clar in urma crizelor politice din ultimii ani. Ele respecta dorinta atestata prin sondaje de opinie a majoritatii romanilor de a-si alege prin vot direct presedintele si trag consecinta logica de aici: presedintele trebuie sa aiba prerogativele necesare de a realiza programul politic pentru care a fost ales. De aici si "modelul francez al Republicii a V-a" pe care comisia l-a avut in vedere. Nu poti cere presedintelui raspundere politica, daca el nu are posibilitatea sa conduca orice sedinta de guvern si daca nu-l poate demite pe primul ministru. De asemenea, e greu sa nu admiti evidenta: actuala Constitutie nu prevede mecanisme clare de depasire a unor blocaje politice si institutionale. Faptul ca o incercare esuata de demitere a presedintelui nu a condus la alegerea unui nou parlament este inacceptabil politic, deresponsabilizand grav parlamentul. Sunt si alte propuneri utile legate de impartirea administrativa in regiuni de dezvoltare de mari dimensiuni, ceea ce, daca s-ar aplica, ar diminua centralismul atat de daunator modernizarii Romaniei. Alte idei legate de Curtea Constitutionala, de imunitati, de introducerea sistemului unicameral sunt interesante, chiar daca nu trebuie neaparat acceptate in corpore sau in aceasta forma.

Ceea ce mi se pare cel mai valoros este curajul de a spune lucrurilor pe nume: daca vrem sa avem o Constitutie coerenta si functionala si vrem, in acelasi timp, sa dam satisfactie sentimentului popular, avem nevoie de o "republica semiprezidentiala", in care presedintele sa fie seful Executivului. Nu putem perpetua compromisul confuz intre aceasta si republica parlamen