Alina Dumitru, campioana olimpică de la Beijing, a ratat aurul la Europene numai pentru că şi-a rupt ligamentele de la cotul drept în meciul cu unguroaica Czernoviczky
După cinci titluri europene consecutive, Alina Dumitru a ratat săptămîna trecută la Tbilisi, în Georgia, aurul continental. Românca a pierdut în semifinale în faţa unguroaicei Eva Czernoviczky, aceeaşi pe care o eliminase în primul tur la Beijing! Micuţa judoka şi-a rupt însă mîna în acel meci şi speră să se refacă pînă la Campionatul Mondial din luna august.
- Alina, cum ai pierdut disputa cu unguroaica? Te-a surprins cu ceva?
- Nu, o cunoşteam bine. Am făcut eu o greşeală şi mi-a prins rău braţul drept. Nu am mai putut face nimic. Am auzit cum a trosnit de trei ori, dar nu am bătut în saltea. Asta ar fi însemnat să abandonez. Am rezistat cît am putut şi, deşi mîna mă durea îngrozitor, m-am mai bătut cu ea cinci minute. Am ajuns pînă în golden score.
- Dacă nu-ţi luxai mîna, crezi că altul era rezultatul?
- Sînt convinsă. Ăsta a fost norocul ei. Cu braţul drept fac totul, cu el obţin prizele pe care le doresc. Aşa, după ce m-am accidentat, mi-a fost foarte greu.
- Şi totuşi, cum ai cîştigat meciul pentru bronz cu bielorusa Leşcenka?
- Sincer? Nu ştiu. Eu am vrut să abandonez. Stătusem două ore cu mîna, se răcise, se umflase şi mă durea îngrozitor. Celelalte fete din lot şi băieţii m-au încurajat însă. Am bătut-o doar cu mîna stîngă şi, culmea, prin ippon. Bine că nu m-a tras de braţul drept, că altfel aş fi abandonat.
- Ai făcut radiografie, ce au zis doctorii?
- Mi-au pus mîna în ghips. Osul nu are nimic, din fericire, dar cred că ligamentele la cot sînt rupte. O să stau două săptămîni cu braţul în ghips şi o să fac apoi un RMN. Sper să fie bine că trebuie să încep pregătirile pentru Mondialele de la Rotterdam.
@N