O stafie cutreieră cafeneaua scriitoricească din Bucureşti: zîzania. Polemica a fost provocată de apariţia cărţii prietenei noastre Marta Petreu, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian (Editura Polirom, Iaşi, 2009). Este, oare, Marta Petreu antisemită? Dacă acest text riguros şi deranjant spulberă o obsesie mitologică şi face să pălească o icoană scumpă nouă şi cititorilor din România, dar şi evreilor din trib şi de pretutindeni, de la Bucureşti la Paris şi la Tel Aviv, el are meritul, de nepreţuit, să înfăţişeze publicului adevărul, realitatea nemijlocită de fantasmele lirice, de „politicul corect“ şi de înfrumuseţările circumstanţiale. Şi cum să nu luăm seama la această realitate, „deconspirată“ de cercetătoarea clujeancă, fără ca o adîncă amărăciune să ne pătrundă? Şi cum să nu reacţionăm împotriva atacurilor şi a calomniilor cărora această intelectuală curajoasă, însetată de adevăr, trebuie să le facă faţă? Astfel, Domnia Sa se întreabă – ne întreabă şi pe noi, admiratori fără rezerve ai scriitorului Sebastian, autor al celebrului Jurnal, 1935-1944, descoperit de profesorul Leon Volovici – dacă Sebastian este sau nu este demn să devină, ca persoană, simbol al persecuţiilor suferite de către evreii din România, în timpul dictaturii de tristă amintire. Ca de obicei, realitatea nu este nici albă-albă, nici neagră-neagră, ci mai curînd un cenuşiu deschis către sumbru. Această ambiguitate existenţială a fost surprinsă de Marta Petreu cu o rară măiestrie. La apariţia în Franţa a jurnalului ţinut de dramaturgul şi romancierul brăilean (apariţie la care am contribuit personal, împreună cu regretatul Alain Paruit), am fost amîndoi vrăjiţi – ca toţi aceia care l-au citit în numeroasele sale traduceri –, dar mai ales răscoliţi de mizeriile îndurate de un intelectual evreu în timpul odioaselor legi rasiste impuse de către guvernele de dreapta şi de e