În fiecare an, TIFF-ul resuscitează unul sau mai multe filme din trecutul îndepărtat al cinematografiei româneşti. Dintr-o anume perspectivă, operaţiunea poate părea mai mult o scuză pentru împachetarea şi reuşita unui eveniment punctual. La urma urmei, cîte din filmele româneşti de atunci se pot compara cu cele de acum, cărora, în plus, le mai datorăm şi ieşirea din ghetoul cultural? La ce bun să mai săpăm în arhivă după comori adînc îngropate, cîtă vreme avem, astăzi, atîta aur cu care să ne lăudăm la festival?
Din fericire, n-a fost cazul cu Iacob, care a fost proiectat pentru a-l omagia pe Dorel Vişan, recompensat la vremea respectivă cu un premiu pentru întreaga carieră. N-a fost cazul nici cu Moromeţii, arătat în festival la 20 de ani de la premiera din 1987, în prezenţa majorităţii echipei implicate. Cu atît mai puţin miniretrospectiva dedicată în 2008 regretatului Alexandru Tatos, în secţiunea 3x3. Atît filmul lui Mircea Daneliuc, cît şi cel al lui Stere Gulea sau Secvenţele lui Tatos îşi pot găsi lejer loc într-un top ten al celor mai relevante producţii româneşti din toate timpurile - deci recuperarea lor e mai mult decît legitimă, nu doar conjuncturală. Ce ne facem însă cu Cuibul de viespi, ales de TIFF pentru a dubla premiul pentru întreaga carieră primit în acest an de actriţa Tamara Buciuceanu Botez? Cu siguranţă, nu e un film de top, chit că la Cluj a ieşit pe primul loc în preferinţele publicului, dintr-un total de 200 de filme proiectate. Unii ar putea spune că nu este nici măcar un film, ci teatru filmat. Normal, e adaptarea pentru ecran a piesei lui Alexandru Kiriţescu, Gaiţele. Ei şi? Este unul dintre cele mai bune roluri ale Tamarei? O, da. Are umorul negru al lui Lăzărescu şi verva delirantă a Balanţei lui Pintilie? Din plin. Aţi mai văzut undeva atîta revărsare jubilatorie de cinism, morbid şi imoralitate într-un film românesc - cu a