Am scris aceste rânduri pe vremea când eram încă ofiţer activ, colonel în Statul Major General al armatei. Modele vii, reale, cu nume, prenume, grad şi număr la bocanc pentru tipul de mitocancazon sau de idiotcazon au fost mai multe: pe unele le vedeam doar prelingându-se zilnic prin labirintul culoarelor din M100 (clădirea Ministerului Apărării Naţionale), cu altele am lucrat direct, iar câţiva mi-au fost, din nefericire, şefi. Am cules de la fiecare ceea ce mi s-a părut tipic şi astfel au rezultat portretele generice ale mitocanului sau idiotului cazon post-decembrist care urmează. Pentru a nu dezavantaja pe nimeni care ar fi dorit sau nu să-şi vadă numele consemnat în acest jurnal, în acest caz am renunţat complet la identificări. Oricum lista ar fi fost prea lungă.

Mitocanulcazon este un mitocan la fel ca toţi ceilalţi, dar în plus faţă de varianta civilă, poartă uniformă şi beneficiază de ordine şi regulamente militare. Nu ştiu dacă mitocanul se naşte ca atare sau se formează ulterior. Cred că şi una şi alta. Cu certitudine însă, în armată el îşi găseşte mediul ideal de viaţă, prosperitate şi satisfacţie. Corecţiile comportamentale posibile în viaţa civilă sunt anulate de ambientul cazon al ierarhiei stricte, de disciplina şi regulamentele specifice acestei onorabile şi inevitabile instituţii.

În pofida aspiraţiilor sale regionale sau mapamondice, mitocanulcazon nu vorbeşte nicio limbă străină celei în care s-a nimerit a se naşte. Cu notabila excepţie - extrem de utilă - a onomatopeelor "Ies" şi "Nău", de o inestimabilă utilitate în situaţii de protocol. Atunci când comunicarea internaţională devine inevitabilă, insignifianta treabă a minimului schimb de mesaje revine ignobililor translatori. Este de la sine înţeles că aceştia trebuie să acopere vacuum-ul retoric şi ideatic, cacofoniile, prăpăstiile gramaticale, dar mai ales duhoarea jargonului. P