Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evazioniştii

Publicat in Observator Cultural, vineri 14 mai 2010 ·

Sîntem săraci şi, pe deasupra, fuduli şi nechibzuiţi în administrarea puţinului de care dispunem. Atunci cînd am avut şansa de a prinde ceva cheag, am irosit-o, risipind banii cu o inconştienţă voioasă. Am clamat o altă filozofie a cheltuirii banului public, ne-am angajat în faţa partenerilor şi a creditorilor externi să luptăm cu corupţia. Am construit, ideatic doar, un stat suplu, sprinten şi eficient, care să speculeze, abil, oportunităţile, să investească inteligent şi să aducă acasă banii europeni ce ni se cuvin. De toate promisiunile şi angajamentele s-a ales praful. Este un adevăr crud, demonstrabil cu cifre, singurele care contează. Restul sînt minciuni sau, în cel mai bun caz, adevăruri aproximative şi omisiuni vinovate, din care se construieşte eşecul pe termen lung. Pofta bulimică a clientelei Premierul-fantomă Boc a instalat borna care să marcheze începutul agoniei administrative şi bugetare la jumătatea anului 2007. Adică exact după ce predecesorul lui, liberalul Călin Popescu-Tăriceanu, i-a evacuat din Guvern pe foştii aliaţi democraţi. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a restabilit, involuntar, adevărul istoric. Aparatul funcţionăresc începuse să ia proporţii alarmante încă din 2006, pe cînd partidul domnului Boc se afla la guvernare. „Grasul“ purtat în state de firava economie privată şi pe care preşedintele îl supune, acum, la o cură draconică este, pînă la urmă, progenitura diformă a tuturor guvernelor, preocupate să satisfacă pofta bulimică a clientelei. Am mai înţeles, apoi, din explicaţiile prezidenţiale, că toamna electorală 2008 a reprezentat un maxim al risipei de fonduri publice, în principal pe pomeni electorale, risipă imputabilă, fireşte, tot liberalilor. Prin comparaţie, campania prezidenţială din 2009, organizată de PD-L – rămas, ca din întîmplare, unic vistiernic – a fost un reper de decenţă şi austeritate cvasimonahală. Politi

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum 32 minute
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 2 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 11 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 4 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 6 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°