Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obezitatea, mai periculoasă pentru fete decât pentru băieţi

Publicat in Romania Libera, marți 18 octombrie 2011 ·

Un studiu american realizat pe 1.700 de adolescenţi arată că fetele obeze sunt de trei ori mai predispuse la hipertensiune decât băieţii. Totodată, studiul mai arată că riscul de presiune sistolică ridicată la băieţii obezi este de 3,5 ori mai mare decât a celor cu greutate normală. La fetele obeze, pericolul de a avea presiune sistolică ridicată este mai mare de nouă ori.

Studiul a constat în monito­rizarea unui grup de tineri cu vârsta între 13 şi 17 ani cărora li s-a măsurat presiunea sângelui în cadrul programului de sănătate şcolar. Medicii le-au măsurat indexul masei corporale şi două tipuri de presiune sanguină: presiunea diastolică şi cea sistolică.

Presiunea sistolică ridicată indică un risc de boli de inimă şi de atac vascular cerebral. „Probabilitatea ca cei cu indexul masei musculare mare şi cu presiunea sângelui ridicată să dezvolte complicaţii cardiovasculare la maturitate este mare", spune Rudy Ortiz, de la University of California, cel care a coordonat studiul. Potrivit acestuia, diferenţa dintre sexe poate fi explicată prin faptul că băieţii fac mai mult sport decât fetele. „Adolescentele obeze au cu 50-60% mai puţine activităţi fizice decât băieţii", mai spune Ortiz, citat de BBC News.

Grăsimile anulează efectele pozitive ale estrogenului

De regulă, estrogenul le protejează pe femeile care nu au ajuns încă la menopauză de boli de inimă şi de infarct, dar obezitatea poate anula acest efect pozitiv al hormonilor.

„Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în copilărie sunt esenţiale pentru creştere, dezvoltare şi pentru asimilarea unui stil de viaţă sănătos pe care să-l continue şi la maturitate", spune Natasha Stewart, asistentă la British Heart Foundation. În lipsa tratamentului, hipertensiunea poate cauza atac vascular cerebral şi boli de inimă.

Un studiu american realizat pe 1.700 de adolescenţi arată că fetele

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 31 minute
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

Simona Halep va primi un wild card la turneul de tenis de la Iaşi, din luna iulie, dotat cu premii de 260.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Directorul turneului de tenis Iaşi Open, Daniel Dobre, de categorie WTA 250, care va avea loc, în iulie, la Baza Ciric din Iaşi, a anunţat că organizatorii îi vor oferi un wild card jucătoarei Simona Halep.

„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024

HotNews acum 4 ore
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje. Anul

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 10 bazine hidrografice, până vineri dimineaţa

News.ro acum 5 ore
Hidrologii au actualizat atenţionarea Cod galben de inundaţii, care rămâne în vigoare, până vineri dimineaţă, pe râuri din zece bazine hidrografice. ”Specialiştii I.N.H.G.A. au actualizat Codul galben, cu valabilitate începând de astăzi, de la ora 1

Din cauza unei avarii la o conductă de 51 de ani, 40 de blocuri din Sectorul 3 rămân fără apă caldă

Mediafax acum o ora
„Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă joi că din cauza unei avarii produse în cursul acestei după-amiezi pe Magistrala I Sud, care are o vechime de peste 51 de ani, pe conducta cu diametrul de 600mm, pe Bulevardul Theodo

Agricultură. Guvernul anunţă finanţarea pentru programul Rabla pentru tractoare

Mediafax acum 4 ore
Premierul a anunţat că Guvernul va finanţa, în premieră, prin Fondul pentru mediu, programul „Rabla pentru tractoare”. „Susţinem producţia internă de tractoare şi ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc un sprijin neramburs

Mircea Fechet: Au fost returnate peste o jumătate de miliard de pet-uri, sticle şi doze prin SGR

Mediafax acum 2 ore
Până astăzi am recuperat mai bine de jumătate de miliard de Pet-uri, doze sau sticle folosind sistemul de garanţie-returnare, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet. El spune că băuturile aflate în recipiente fără logo-ul SGR pot fi comercializate

Braşov: Şase persoane, transportate la spital după ce autobuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier

News.ro acum 3 ore
Şase persoane, cu vârste între 21 şi 72 de ani, au fost rănite şi transportate la spital, joi, după ce autobuzul de transport public din municipiul Braşov în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier. Accidentul a avut loc pe Bd. 15 Noie

Horoscop 31 mai 2024. Zodia care are parte de conflicte cu superiorii

Cancan acum 33 minute
Horoscopul zilei de vineri, 31 mai 2024. Unii dintre nativi au parte de momente tensionate atât în familie, cât și la locul de muncă. Iată lista completă a previziunilor, atât pentru zodie, cât și pentru ascendent. Vei putea ignora foarte ușor orice

Patru funcționari publici din Ministerul Sănătății, printre care o directoare de la Resurse Umane, trimiși în judecată: sunt acuzați de fraudarea unui concurs de angajare

HotNews acum 2 ore
​Patru funcționari publici din Ministerul Sănătății, printre care o directoare din cadrul Direcției Resurse Umane, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Ei sunt acuzați de fraudarea unui concurs

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/25°
Timisoara
acum

26°
joi

13°/26°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/24°