Iulius Trapiel susţine că printre membrii Asociaţiei Revoluţionarilor din Decembrie 1989 Piatra Neamţ sunt şi impostori.
Preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Decembrie 1989 Piatra Neamţ, Iulius Trapiel, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în curând vor fi demascaţi câţiva membri ca fiind colaboratori ai Securităţii.
Citeşte şi:
Neamţ: Umblă cu un glonţ în trup de la Revoluţie
Unul dintre turnători a şi-a mărturisit deja colaborarea cu Securitatea, susţine Trapiel. „În asociaţia noastră sunt şi impostori, şi am recunoscut totdeauna, care nu merită, dar nu am ce face, pentru că la vremea respectivă nu eu i-am favorizat. Legea a avut slăbiciunile ei, dar credem că din cauza acestor impostori va fi o nouă verificare, care a început deja în alte judeţe şi cu care sunt de acord. Vor fi şi la noi anumite surprize, sunt nişte cazuri şi la Piatra Neamţ, doar atâta pot să spun, dar până nu am primim documentele de la CNSAS, până ce nu am proba concretă, nu pot să dau nume. Chiar dacă unul dintre ei a venit şi mi-a mărturisit în faţă, că a greşit, că a colaborat cu Securitatea, îmi voi asuma responsabilitatea şi, când va fi posibil, voi da şi numele acestuia“, a declarat Iulius Trapiel.