Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, codaşă în Europa după numărul donatorilor de organe

Publicat in Romania Libera, marți 26 iulie 2011 ·

România se află pe ultimele locuri din Europa în privinţa numărului donatorilor de organe, cu numai un donator la un milion de locuitori, faţă de media europeană de 20 la un milion de locuitori, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR), potrivit NewsIn.

"În ultima perioadă, în presă au apărut tot felul de informaţii privind răpirea de persoane pentru prelevarea de ogane, respectiv de implicare a unor cadre medicale în astfel de activităţi. Aceste informaţii nu fac decât să spulbere speranţele unor pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare în vederea efectuării unui transplant, dar duce şi la formarea unei imagini negative în rândul cetăţenilor", a declarat prim-vicepreşedintele ATR, Gheorghe Tache.

În opinia reprezentanţilor ATR, este foarte important, în acest context, ca populaţia să conştientizeze rolul transplatului şi importanţa donării de organe. "Organele unei singure persoane aflate în moarte clinică pot salva şase vieţi", au precizat reprezentanţii ATR.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii şi făcute publice de ATR, în România sunt în prezent peste 2.400 de persoane care aşteaptă un transplant renal, cardiac sau hepatic. Programul Naţional pentru Transplant de Organe şi Ţesuturi, avizat de Ministerul Sănătăţii avizat pentru 2011, prevede să fie efectuate 272 de transplanturi de rinichi, 60 de ficat , 16 de cord şi aproximativ 200 de transplanturi de măduvă.

Aceleasi date mai arată că, în prezent, în sistemul de dializă sunt peste 9.000 de pacienţi, iar Ministerul Sănătăţii şi-a propus pentru 2011-2012 să deconteze dializa pentru 9.511 pacienţi, dintre care peste jumătate au indicaţie de transplant.

România se află pe ultimele locuri din Europa în privinţa numărului donatorilor de organe, cu numai un donator la un milion de locuitori, faţă de media europeană de 20 la un milion de locuito

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 31 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 31 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 19 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°