Oricare este adevărul Final în toată povestea asta a condamnării şi tentativei de sinucidere (?) a lui Adrian Năstase, avem de-a face cu o regie complexă şi, pe cale de consecinţă, cu un puzzle de calitate.
Aseară, s-a lămurit ceva şi pot aşeza, liniştit, o primă piesă centrală de puzzle la locul ei.
Ce s-a clarificat: doctorul Brădişteanu a MINŢIT în direct şi la oră de vârf, în seara aparentei tentative de sinucidere: Adrian Năstase NU a avut o rană „adevărată” la gât. Nu mă bazez pe informaţiile ieşite pe „surse”, cum că, în convorbirea interceptată de „oamenii legii”, doctorul ar fi transmis familiei că rana lui Adrian Năstase era superficială. Însă: dacă ar fi avut o rană profundă, Năstase nu ar fi putut să îşi ţină capul aşa cum şi l-a ţinut atunci când a fost scos de la Floreasca, nu ar fi putut să şi-l mişte, aşa cum s-a văzut că şi l-a mişcat în salvarea care l-a transportat la Rahova şi nu ar fi putut vorbi, aşa cum s-a văzut că vorbea cu cei din salvare.
De aici, încep speculaţiile. Adică, răsucesc celelalte piese de puzzle, dar nu le aşez, nu încă.
Ieri am expediat ca absurdă concluzia celor de la România liberă, cum că Năstase s-ar fi împuşcat la ora 23.07, adică în momentul în care maşina Poliţiei era introdusă în garajul casei din Zambaccian. Concluzia se bazează pe faptul că un reporter a auzit, in acel moment,un zgomot ca o bufnitură –respectiv, ca un sunet de împuşcătură mascat de termopane-, pe care alţii nu l-au auzit; reporterul respectiv se afla pe o stradă laterală, unde nu era zgomot de fond, ca în faţa vilei familiei Năstase. Am judecat ca poliţiştii ar fi trebuit să se dedubleze, pentru ca ipoteza să fie adevărată (adică, să fie, în acelaşi timp, în garaj şi în biroul lui Năstase, încercând să-l salveze...).
Acum, realizez că nu e obligatoriu ca cei de la România liberă să fie în eroare. Dar asta ar înseamna că