Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inițiativa România Liberală nu exclude o colaborare cu Mișcarea Populară

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 12 mai 2013 ·

Inițiativa România Liberală este deschisă discuțiilor cu orice formațiune de dreapta, inclusiv cu Mișcarea Populară, a afirmat Vlad Moisescu, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.

"Mişcarea Populară este şi ea un ONG şi nu pot decât să salut existenţa unui alt ONG pe partea dreaptă. Din câte ştiu, Cristian Preda este membru al Mişcării Populare, mi-a fost coleg şi prieten şi nu văd de ce nu am putea să discutăm cu ei. Sper să rămână la ceea ce au zis că sunt. Discuţii pe partea dreaptă putem să avem cu toată lumea", a spus acesta. Moisescu a mai precizat însă că până în acest moment IRL nu a avut discuții cu formațiunile ce se revendică de Dreapta.

Vlad Moisescu a adăugat că este de acord cu ideea lui Mihai Răzvan Ungureanu privind coagularea unei formațiuni de dreapta pentru alegerile europarlamentare.

"Cred că la alegerile europarlamentare trebuie, şi aici salut primul lider politic care s-a exprimat, dl Ungureanu, trebuie avută o platformă unică de dreapta pentru aceste alegeri. PDL e singurul partid de dreapta din PPE", a declarat acesta.

Întrebat dacă IRL va accepta să susţină candidaturile Monicăi Macovei sau Elenei Băsescu, el a spus că nu poate da un răspuns acum.

Vlad Moisescu a mai afirmat că nu exclude transformarea IRL în partid politic în vederea alegerilor prezidențiale.

"Dacă valorile noastre şi activităţile noastre vor atrage un număr mare de oameni nu excludem posibilitatea înfiinţării unui partid politic. E prematur să discutăm despre acest subiect acum. Alegerile prezidenţiale sunt foarte îndepărtate", a mai spus Moisescu.

2600 cereri de adeziune, 11 filiale teritoriale

Potrivit președintelui Consiliului Director al IRL, proaspăt ales în funcție, Vlad Moisescu, fundația a primit peste 2.600 de cereri de adeziune. Majoritatea sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 55 de ani, nemulțumite de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°