Locatarii blocului A5 au găsit de dimineaţă un crater în locul părculeţului Oamenii care locuiesc în blocul A5 din cartierul Nord sunt revoltaţi deoarece, în faţa imobilului lor, Primăria Râmnicului a permis construirea unei policlinici. Deşi terenul pe care au început deja lucrările este proprietate privată, locatarii susţin că proprietarii nu aveau niciun drept să construiască fără acordul lor. „Când ne-am trezit în această dimineaţă, în locul spaţiului verde am găsit un crater imens, o groapă de opt metri sub nivelul blocului, iar spaţiul verde a dispărut complet. Noi tot mai sperăm să obţinem astăzi o ordonanţă prezidenţială de încetare a lucrărilor“, spune Rodica Mirea, locatară a blocului A5.
Ieri dimineaţă, mai toţi locatarii au ieşit în faţa blocului pentru a opri buldozerele venite să înceapă săpăturile. În replică, reprezentanţii constructorului au chemat poliţia şi jandarmeria. „Nu înţeleg care e logica unei clinici aici. Suntem la trei paşi de spital, mai este una la 300 de metri depărtare. E mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu, că măcar atunci nu se construia atât de sălbatic“, spune nervos Traian Vanghelie, un locatar din A5, aducând cu el şi portretul dictatorului pentru a fi cât mai convingător.
„Ne-am luptat cu ei timp de 16 ani“
Ioana Grecu, preşedinta Asociaţiei de Proprietari din care face parte blocul A5, spune că aceasta nu este prima tentativă de a construi ceva pe spaţiul verde. „Terenul a avut mai mulţi proprietari. S-a vândut şi revândut, iar acum s-a reuşit obţinerea unei autorizaţii. Timp de 16 ani ne-am tot luptat cu ei, pentru că au vrut să construiască aici chiar un restaurant“, spune preşedinta. Grecu mai afirmă că Asociaţia a fost informată de către Primărie despre faptul că s-a emis o autorizaţie, în data de 23 aprilie, şi că nu au reuşit să o atace în contencios administrativ din cauza timpului