Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un colţ de rai la 35 de kilometri de Bucureşti

Publicat in Adevarul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Zona oferă posibilitatea unor drumeţii prin pădure, partide de vânătoare şi chiar pescuit.Parcul natural Comana a fost înfiinţat în decembrie 2004, aducând de-a lungul timpului zeci de mii de vizitatori locali, bucureşteni şi specialişti interesaţi să studieze zona.

Întins pe o suprafaţă de aproximativ 250 de kilometri pătraţi, Parcul Natural Comana, este considerat ca fiind cea de-a treia zonă umedă din sudul României, după Delta Dunării şi Balta Mică a Brăilei.

Oportunităţile de recreere la sfârşit de săptămână, în mijlocul naturii, sunt multiple, şi tocmai de aceea locul este considerat cel mai interesant pentru petrecerea timpulii liber. Cabana Fântâna cu Nuc oferă posibilitatea cazării pentru cei care vor să rămână în oaza de relaxare.

Mănăstirea Comana, ctitorită de domnitorul Vlad Ţepeş, atestată documentar din anul 1461, este un un punct de interes maxim pentru credincioşi şi vizitatori. Tot aici se află mormântul lui Pătraşcu Vodă, fiul lui Mihai Viteazul. Mai mult, se crede că, în pădure ar fi sfârşit chiar Vlad Ţepeş, în ultima sa bătălie, purtată aici şi pe care a şi pierdut-o.

Specii protejate

Rezervaţia de la Comana oferă ocazia vizitatorilor să vadă mai multe specii de floră şi faună protejate de lege, acestea fiind incluse şi în Lista Roşie Europeană. Tot aici pot fi găsite şi sute de specii de păsări, protejate la nivel internaţional.

În Parcul Natural au fost deja identificate peste 140 de specii de păsări, 19 specii de peşti dintre care cinci protejate de legislaţia naţională cleanul; ţigănuşul- Umbra krameri; ţiparul şi două specii de guvizi).

Vănătoare pentru pasionaţi

Zona oferă posibilitatea celor aflaţi în căutarea unor oportunităţi de timp liber să meargă la pescuit, având în vedere că aici există iazuri şi bălţi destinate împătimiţilor pescuitului sportiv.

Pădurea Comana poate fi şi un loc ide

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 20 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 38 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°