Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Desecretizarea arhivei Rosenholz:Cinci ex-parlamentari din Vest, agenţi ai Estului

Publicat in Adevarul, vineri 4 august 2006 ·

Săptămâna aceasta, Consiliul de studiere a arhivelor STASI a făcut publice 16 nume de foşti colaboratori ai serviciilor germane care au activat în Bundestag, în perioada 1969 şi 1972. Cinci Săptămâna aceasta, Consiliul de studiere a arhivelor STASI a făcut publice 16 nume de foşti colaboratori ai serviciilor germane care au activat în Bundestag, în perioada 1969 şi 1972. Cinci dintre cei acuzaţi de colaborare cu STASI sunt încă în viaţă. Potrivit directorului CNSAS de la Berlin, Marianne Birthler, cei 16 ar fi colaborat conştient şi cu voia lor pentru serviciile secrete din RDG. Cei cinci ex-parlamentari provin din partide politice diferite, atât din rândurile creştin-democraţilor, cât şi din cele ale social-democraţilor. Cei 16 foşti deputaţi au influenţat activitatea legislativă din cadrul Bundestagului, se arată în raportul lui Birthler. Un alt exemplu este chiar influenţarea votului de încredere la care a fost supus Willy Brandt, în 1972. La baza raportului lui Birthler stau documentele găsite în aşa-numita arhivă Rosenholz, care dă informaţii despre anumiţi vest-germani care au colaborat cu STASI. Dosarele parlamentarilor sunt incluse, sub sigla IMA, în arhiva Rosenholz a STASI, care poartă denumirea unei operaţiuni a CIA, intrată în posesia arhivei în 1990, anul reunificării celor două Germanii. STASI a grupat sub sigla IMA numele persoanelor care puteau prezenta interes şi ale celor despre care existau informaţii exploatate de regimul comunist din Republica Democrată Germană. Cei cinci parlamentari au fost colaboratori "oficioşi" ai STASI, iar ceilalţi au avut dosare la poliţia secretă est-germană, însă până în prezent nu a putut fi stabilit dacă ei au fost colaboratori sau victime ale acesteia. Arhivele Rosenholz, care includ numele a circa 290.000 de persoane şi circa 57.000 de fişe cu procese-verbale de operaţiuni ale STASI, au permis demonstrarea implicări

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

China furnizează Rusiei echipamente letale pentru a fi folosite în Ucraina, susţine Londra

G4Media acum o ora
China furnizează Rusiei ajutor letal pentru a fi utilizat în războiul dus de Moscova în Ucraina, a declarat miercuri ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, sugerând că serviciile de informaţii ale Marii Britanii şi SUA contrazic încercările a

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 33 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 53 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°