Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imaginea bună cu cheltuială se ţine

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 mai 2008 ·

Agenţia de Strategii Guvernamentale a demarat la începutul lunii aprilie un proiect de campanie pentru îmbunătăţirea imaginii comunităţii de români şi a României în Italia şi Spania, valoarea totală a proiectului fiind de 8,1 milioane de euro. Durata campaniilor va fi de opt luni de la data aprobării proiectului, costurile estimate fiind de 30.336.000 de lei (fără TVA), adică peste 8 milioane de euro. În cadrul proiectului vor fi selectate agenţii nonguvernamentale care să se ocupe de promovarea imaginii României în lume, în special în Spania şi Italia, unde se află cele mai mari comunităţi de români.

"Proiectul are drept obiective îmbunătăţirea imaginii comunităţii de români în mass-media prin sporirea vizibilităţii în spaţiul public, prevenirea şi combaterea prejudecăţilor faţă de românii din Italia şi Spania, prevenirea situaţiilor de criză şi informarea transparentă a opiniei publice din România cu privire la acţiunile de comunicare derulate în Italia şi Spania. De asemenea, această amplă acţiune urmăreşte facilitarea parteneriatului cu autorităţile italiene şi spaniole în vederea dezamorsării potenţialului de criză şi crearea unui climat nedescriminatoriu pentru cetăţenii români pe teritoriul Italiei", a declarat preşedintele ASG, Alfred Bulai.

Procedura de selecţie se va desfăşura în trei etape, criteriile fiind stricte. Într-o primă fază, companiile vor trebui să împlinească următoarele condiţii: să fie solvabile, să aibă taxele şi impozitele achitate la zi şi un portofoliu de servicii foarte bogat. CV-urile şefilor de companie sunt, de semenea, un criteriu de selecţie.

Agenţiile trebuie să prezinte o garanţie de participare de 300.000 de lei pentru fiecare proiect în parte. În urma acestei preselecţii, care se preconizează a fi încheiată la mijlocul lunii aprilie, se urmăreşte ca Agenţia de Strategii Guvernamentale să stab

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 4 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°