Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.200 de urători şi mascaţi au susţinut un spectacol cu obiceiuri de iarnă în centrul Sucevei

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 28 decembrie 2012 ·

Peste 1.200 de urători şi mascaţi din toate colţurile judeţului, dar şi din Neamţ şi Iaşi, au susţinut ieri, în Suceava, un spectacol de obiceiuri de Anul Nou. Parada obiceiurilor de iarnă „După datina străbună” de anul acesta a fost organizată diferit faţă de ediţiile din anii precedenţi. În primul rând, grupurile de mascaţi şi de urători nu au mai defilat prin toată Suceava, ci au avut un traseu mult mai scurt, din zona magazinului Bucovina, prin faţa Palatului Administrativ, iar ca punct final a fost centrul Sucevei. De asemenea, urătorii nu s-au mai oprit în faţa Palatului Administrativ pentru a-i ura pe mai marii judeţului, ci au urcat direct pe scena amplasată în faţa Casei de Cultură din Suceava.

Autorităţile judeţului au ascultat urăturile şi au asistat la spectacolul de obiceiuri din mijlocul oamenilor veniţi în centrul Suceava pentru a participa la acest eveniment. Printre oficialităţile care au fost prezente la spectacolul de obiceiuri de iarnă s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, primarul Sucevei, Ion Lungu, prefectul Florin Sinescu, vicepreşedintele CJ Suceava Alexandru Rădulescu, viceprimarul Gavril Vîrvara, dar şi parlamentarii Ovidiu Donţu, Alexandru Băişanu şi Neculai Bereanu.

Urătorii din Câmpulung l-au îndemnat pe Cătălin Nechifor să aducă fonduri europene

Parada obiceiurilor de iarnă a fost deschisă de grupul de urători din Câmpulung Moldovenesc, aceştia venind la Suceava cu un plug tras de boi, cu buciumaşi şi cu gospodarii care i-au urat pe suceveni. Pe scena din faţa Casei de Cultură, urătorii din Câmpulung Moldovenesc şi-au început urătura cu un îndemn pentru preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, acesta fiind sfătuit să aducă cât mai mult fonduri europene.

„Lăsaţi boii încet şi lin, / Ca să-i facem o urare lui Nechifor Cătălin. / Preşedintele votat, / În primul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Biden că „ia partea Hamas”

HotNews acum 49 minute
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” grupării islamiste Hamas şi a calificat drept o „ruşine” ameninţările preşedintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâşiei Ga

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum 52 minute
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum o ora
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°