La încheierea campionatului precedent, tânăra formaţie braşoveană Sport Club Municipal - Rom Cri, s-a clasat pe ultimul loc al clasamentului Ligii Naţionale şi conform regulamentului echipa urma să evolueze în ediţia viitoare de campionat în eşalonul secund. Nu ne vom referi aici la cauzele care au dus la acest nefericit deznodământ pentru că şi în ediţia viitoare oraşul de la poalele Tâmpei va avea echipă în primul eşalon.
La sfârşitul săptămânii trecute reprezentanţi ai Clubului Dinamo Bucureşti, (după Steaua cel mai titrat club românesc) au fost prezenţi la Braşov prin vicepreşedintele Mircea Copaci, şeful secţiei de handbal Ovidiu Semen, Petre Cozma şi comandatul CS Dinamo Braşov, George Cosac, s-au întâlnit cu Primarul urbei de sub Tâmpa, George Scripcaru şi cu preşedintele handbaliştilor braşoveni Bogdan Munteanu, care au analizat posibilitatea unei fuziuni dintre cele două grupări şi continuarea activităţii sub Tâmpa. În înţelegerea făcută s-a stabilit ca fiecare parte să aducă la lotul comun câte 10 jucători, iar din colectivul tehnic să facă parte Eliodor Voica şi Vasile Curiţeanu, adică antrenorii celor două cluburi. S-a stabilit ca obiectiv pentru sezonul viitor clasarea pe locurile 1-8 prin calificarea la turneul final al Cupei României. Bugetul se va face în egală măsură de cele doi parteneri.
Echipa va purta denumirea de Dinamo-Rom Cri Municipal Braşov. Prin această fuziune-parteneriat se salvează situaţia celor două echipe, atât a formaţiei dinamoviste, cât şi a celei braşovene, iar publicul de sub Tâmpa va avea în continuare echipă pe prima scenă. „În ultimii ani, pe cât am putut am sprijinit echipa Rom-Cri. Acum vom continua să sprijinim noua echipă, în aceleaşi condiţii materiale şi financiare în care a susţinut echipa SCM Rom-Cri Braşov”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. La încheierea campionatului precedent, tânăra formaţie br