Despre Mihai Pop, membru al Școlii Gusti, fondator al antropologiei culturale românești și al școlii de folcloristică de la noi, se știe mai ales faptul că a scris puțin. Și-a dat doctoratul la Bratislava, unde a și lucrat, în cadrul Ambasadei românești, între 1941 și 1944. Ulterior a obținut reputatul Premiu Herder și a predat, ca profesor invitat, la numeroase universități din străinătate. Decedat în 2000, Mihai Pop e o legendă în lumea academică românească – și un nume la care foștii lui studenți se raportează cu admirație și respect. Ce nu se știa despre Mihai Pop e că nu dintotdeauna a scris atît de puțin. În urma unei sugestii din dicționarul de pseudonime al lui Mihail Straje, profesorul Zoltán Rostás a pornit în urmă cu un an pe urmele textelor semnate în presa interbelică de un anume Petre Buga. Acesta e pseudonimul pe care, la un moment dat, Mihai Pop a recunoscut a-l fi folosit pentru a-și semna un set consistent de articole, multe dintre ele de politică internațională, în publicații aparținînd stîngii democratice, Lumea Românească și Azi, în intervalul 1937-1940. Ca gest recuperatoriu, Zoltán Rostás a editat aceste articole, într-un volum apărut la Paideia, Vreau și eu să fiu revizuit. Publicistica din anii 1937-1940. Textele lui Mihai Pop/ Petre Buga sînt surprinzătoare, în primul rînd prin forța opiniilor și vigoarea retorică a limbajului, dînd măsura unor dezbateri animînd viața publică interbelică, prea puțin vizibile peste timp. Editorialistul scrie mult în jurul disputatelor alegeri din decembrie 1937 (în februarie anul următor, Carol al II-lea avea să dizolve Parlamentul, instituind dictatura regală), ca susținător declarat al lui Iuliu Maniu și al țărăniștilor, dar nu și al lui Alexandru Vaida-Voevod. Nu-l iartă pe Octavian Goga, în mod improbabil numit prim-ministru de către rege, deși Partidul Național Creștin al acestuia obținuse sub 10%