Se discută, în spaţiul public, despre adaptarea şcolii la cerinţele reale ale comunităţii şi societăţii, punându-se, de multe ori, la îndoială capacitatea şcolii de a ţine pasul cu evoluţia mediului în care funcţionează.

Dar nu despre dificultăţile şcolii actuale vom vorbi aici, ci ne întoarcem în timp, pentru a vedea cum, acum mai bine de o sută de ani, reformatorul societăţii româneşti, Spiru Haret a orientat şcoala în variate direcţii de modernizare, inclusiv în ceea ce priveşte introducerea în alimentaţia populaţiei a noi legume, cum este, de pildă, cartoful.

Pare hilar să aminteşti despre stimularea consumului de cartofi de către şcoală, ştiut fiind, apetitul românilor de astăzi pentru această legumă, fiindcă, în realitate, lipsa ei este neconceput din meniul oricărui om obişnuit. Cartofii prajiti sunt unul dintre cele mai banale preparate în orice familie sau in orice restaurant.

Dar nu aceeaşi situaţie era la începutul secolului al XX-lea. Aşa cum spune Matei Berindei, membru titular al Academiei Agricole şi Silvice Bucureşti, sursele de informaţie cu privire la începuturile culturii cartofului în România sunt foarte reduse. Cartoful a fost introdus în arealul românesc la începutul secolului al XIX-lea, dar destul de târziu a devenit aliment de bază al populaţiei. Studiile despre alimentaţia românilor nu amintesc de această legumă.

Aşadar, au fost necesare programe pentru încurajarea şi susţinerea producţiei de cartofi şi a consumului acestuia, în condiţiile hrănirii excesive cu produse din porumb, în dauna altor alimente, ceea ce a generat pelagra – o boală tipică categoriilor sărace.

În articolul „Societatea corpului didactic primar şi Liga învăţământului“, publicat în Convorbiri didactice, nr. 7–8, august– septembrie 1900, Haret constată starea deplorabilă a alimentaţiei majorităţii românilor: ,,Spre exemplu, cu toţii su