Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solidaritatea poate salva viaţa Violetei

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Impresionaţi de suferinţa Violetei Toma, din Focşani, fata care la doar 23 de ani are tumoră pe hipofiză, vrâncenii continuă să-şi îndrepte generozitatea către ea. Diverse sume de bani, în lei şi în euro, au început să se strângă în conturile ei şi astfel, în sufletul tinerei a cărei sănătate depinde efectiv de solidaritatea celor ce i-au aflat necazul, s-a reaprins speranţa.

Cazul Violetei a fost relatat pe larg în ediţia de luni a cotidianului nostru. În urmă cu un an i s-a depistat o tumoră pe hipofiză (tumoră ventricul III) şi a fost de două ori operată pe creier. La a doua operaţie, medicii au reuşit să-i extirpe tumora aproape în întregime, rămânând doar un rest milimetric care nu poate fi altfel îndepărtat, decât prin radioterapia posibilă la Institutul „Curie” din Paris, Franţa. Violeta trebuie să ajungă acolo pe 18 februarie, însă nu are 45 de mii de euro cu care să plătească efectuarea acestui tratament, ce nu se face decât în câteva ţări din Europa.

Familia tinerei trăieşte din salariul de vânzătoare al mamei, Lorica Toma, de 640 de lei, şi ajutorul de şomaj de 500 de lei al tatălui, disponibilizat în această lună. „Radioterapia aceasta este singura şansă ca Violeta să se facă sănătoasă. Altfel, tumora se va reface”, a spus mama fetei.

Ştim cu toţii că în România, deocamdată, sănătatea se cumpără cu bani. Chiar dacă 45 de mii de euro pare o sumă astronomică, salvarea acestei tinere de numai 23 de ani stă în puterea noastră! Puneţi-vă o clipă în locul ei şi al părinţilor săi şi gândiţi-vă: dacă 45 de mii de oameni din judeţul nostru ar dona câte 1 euro, ea ar putea ajunge la timp, la tratament! Cine doreşte să o ajute poate depune orice sumă de bani în conturile deschise la Banca Transilvania, filiala Vrancea, astfel: pe numele Toma Violeta, în lei: RO 49 BTRL 0400 1201 L 37224 XX; pe numele mamei fetei, Toma Lorica, în euro: RO 29

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 32 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 32 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°