Mustața, mesajul etic și politic sau tempo-ul moderat se numără, în opinia cercetătorului, printre atuurile pe care le poate avea o piesă în fața votanților în marea finală. Sursa: Reuters
„Cea mai mare păcăleală la Eurovision este să-ți imaginezi că trebuie să prezinți o piesă națională. E drept că acest concurs a fost gândit ca o scenă pentru show-uri naționale, dar ele sunt de fapt șlagăre europene”, spune Derek Scott, profesor la secția de muzică a Universității din Leeds, Marea Britanie, care a compus propria piesă pentru Eurovision, combinând temele pe care le-a considerat de maxim interes pentru publicul concursului european.
Este vorba, în opinia cercetătorului, de o piesă care ar putea obține cu ușurință mult râvnitele 12 puncte într-o finală. „Știm că balcanicii au fost întotdeauna apreciați la Eurovision și mai știm că par să le placă mustățile. Blue, reprezentantul Marii Britanii în 2011 la Eurovision, n-a capitalizat energia pozitivă din ceea ce poate să însemne o mustață. Dacă vrei voturi din Turcia sau Muntenegru, chiar ai nevoie de o mustață”, spune Scott, citat de BBC.
Profesorul a cercetat evoluțiile din concurs în ultimii 50 de ani, încercând să definească acele calități care i-au urcat pe unii pe podium și, deși admite că o mustață nu ameliorează calitatea muzicală, a decis că este genul de element visual care asigură acel aer „retro” care ar putea să vândă foarte bine o piesă pentru mult doritele 12 puncte.
„Teme garantate”
Scott a analizat și evoluțiile de la această ediție, încercând să pună în evidență similitudinile cu piesele care s-au bucurat de succes în istoria concursului. Printre acestea din urmă profesorul amintește cântece precum „Congratulations” a lui Cliff Richard (1968), „Boom Bang a Bang”, cântată de Lulu (1969) sau piesa cu care a concurat Belgia în 1986, „J'aime la vie”. @N_P
