Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reinventarea lui Puccini

Publicat in Adevarul, marți 6 iulie 2010 ·

O pera clasică nu vă mai spune nimic. Şi e normal să fie aşa: nu mai înghiţiţi poveştile melodramatice şi leşinate ale libretelor, vă pufneşte râsul când vedeţi două persoane supraponderale şi purii pe post de tineri amorezi, vă calcă pe nervi un personaj care tot zice că moare, timp de vreo zece minute, şi nu o face până nu-şi termină ce are de cântat.

Ce mai poate spune astăzi „Boema" lui Giacomo Puccini unui ascultător contemporan, obişnuit cu un alt ritm şi cu o altă formulă stilistică - cea dată de videoclipuri şi de mijloacele multimedia? Şi, apoi, cine mai poate fi impresionat astăzi de o tânără care moare de tuberculoză, ştiind că în vremurile noastre nimeni nu mai moare de aşa ceva?

Este şi raţiunea pentru care celebra operă a lui Puccini a suferit în câteva rânduri nişte face-lift-uri serioase, pentru obţinerea unui look modern. E cazul excelentului film „Moulin Rouge" al lui Baz Luhrmann, cu Nicole Kidman şi Ewan McGregor în rolurile principale, dar şi al musicalului „Rent" („Chiria") - unul dintre cele mai de succes musicaluri de pe Broadway. Dacă vreţi să vedeţi ceva care să vă lase cu gura căscată, urmăriţi înregistrarea live a spectacolului „Rent", pe care-o dă HBO (va fi şi duminica viitoare, 11 iulie, la ora 2.10).

Povestea din „Boema" e translatată în New York-ul zilelor noastre, iar problemele cu care se confruntă eroii sunt, pe lângă lipsa banilor, dependenţa de droguri şi virusul HIV. Cei care joacă în acest show nu sunt cunoscuţi (sau, cel puţin, nu la noi), dar, văzând înregistrarea de pe Broadway, realizezi că ai de-a face cu nişte oameni foarte talentaţi din toate punctele de vedere: buni actori, buni cântăreţi şi buni dansatori.

Să dansezi şi să cânţi în acelaşi timp, fără să gâfâi şi fără să ţi se altereze vocea, nu e puţin lucru. Iar actorii din musicalul „Rent" se zbat pe scenă, dar cântă cu o lejeritate incredibilă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°