Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E cel mai dorit de Becali, dar i-a dat "ignore" pentru "pomana porcului"! Febleţea stelistului n-a vrut să audă de lider: 'Am telefonul pe vibraţii'

Publicat in Pro Sport, marți 11 decembrie 2012 ·

Pandurii au sărbătorit aseară la locul tradiţional, pe insuliţa de pe Jiu, nu departe de arena "Tudor Vladimirescu", o jumătate de secol de existenţă. Momentul festiv a coincis cu cel mai bun an din istoria grupării gorjene, unul în care aceasta s-a clasat pe locul 7, la finalul stagiunii trecute, şi pe poziţia a patra după 19 runde din actualul campionat.

Alături de Marin Condescu şi primarul Florin Cârciumaru, au participat foşti jucători, conducători şi antrenori, începând cu generaţia 1962, prima care a jucat fotbal dub actuala denumire, continuând cu cea din 1977, care promova în liga secundă, cu echipa care promova pe prima scenă în 2005 şi cea actuală, care face cu adevărat istorie la Pandurii. Deşi a fost invitat ca fost component al echipei în anii 77-78, selecţionerul Victor Piţurcă nu a apărut. Toate aceste momente au fost rememorate şi artizanii au fost premiaţi. "Suntem bucuroşi că noi, cei care lucrăm acum la Pandurii, am oferit cele mai bune rezultate ale acestei echipe tocmai când se împlinesc 50 de ani de la înfiinţare şi sperăm să nu ne oprim aici", a declarat artizanul rezultatelor gorjenilor, Petre Grigoraş, cel care s-a aflat în prim-plan şi la tradţionala "pomană a porcului".

Unul dintre cei 3 internaţionali daţi anul acesta de Pandurii, Alex Maxim, nu a evitat să vorbească şi despre preconizatul transfer la . "Sunt bucuros că am avut un an aşa de bun la Pandurii şi în prezenţele la naţională am dat satisfacţie. Mă măguleşte interesul Stelei, dar în seara aceasta este sărbătoarea clubului Pandurii şi am telefonul pe vibraţii în caz că mă sună Gigi Becali" .

Pandurii au sărbătorit aseară la locul tradiţional, pe insuliţa de pe Jiu, nu departe de arena "Tudor Vladimirescu", o jumătate de secol de existenţă. Momentul festiv a coincis cu cel mai bun an din istoria grupării gorjene, unul în care aceasta s-a clasat p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 28 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 33 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 31 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 34 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 18 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°