Ruşine mare am păţit pe la mijlocul anilor '90, când am fost gazdă-n Bucureşti pentru o familie de prieteni francezi. Oamenii aveau între 50 şi 60 de ani, aparţineau clasei medii, erau simpatici, fără ifose şi pretenţii, dar în timpul plimbării printr-un parc i-a trecut o nevoie. .. mică... după bere. I-am îndrumat spre una dintre micile clădiri cu două intrări destinate rezolvării acestor probleme. În timp ce Francois părea resemnat cu multiplul traumatism olfactiv, vizual şi tactil suferit în respectiva incintă, Charlotte a ieşit imediat şi, congestionată, m-a întrebat unde putem găsi un taxi pentru a ajunge rapid acasă. Am înţeles şi mai bine drama prietenilor mei după ce am intrat pentru prima dată în toaleta unei Rathaus de pe o autostradă din Austria, când aproape că m-am inhibat de atâta curăţenie sclipitoare şi miros plăcut.

După mulţi ani, am rememorat aceste întâmplări cu ocazia marilor inundaţii de pe Dunăre din vara lui 2010. Atunci am văzut la ştiri cum un ţăran din zona Clisurii a pescuit o toaletă ecologică adusă de ape de la sârbi, de la unguri sau poate chiar de la austrieci, a spălat-o şi a instalat-o la el în curte, unde a devenit atracţia satului: toată lumea voia să folosească personal acea minunăţie nemaivăzută şi atunci omul - cu acordul primarului - a instituit o taxă de utilizare a respectivei toalete.

Cumplita întrebare a celui sau a celei încercate de o nevoie imperioasă apărută brusc undeva în centrul Bucureştiului sau într-un parc a primit însă de câţiva ani buni un răspuns onorabil. Cel puţin pentru amatorii de bere, sus-numitele toalete ecologice (oricât de etern murdare şi puturoase ar fi) rezolvă problema. McDonalds-urile sunt o soluţie nu chiar elegantă, dar acceptabilă pentru doamnele aflate în stare de urgenţă. Din păcate, nu toate staţiile de metrou dispun de toalete curate precum cele de la Piaţa Victoriei, d