Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marko Bela: "Salariile vor creşte cu siguranţă de la 1 ianuarie 2011"

Publicat in Adevarul, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Vicepremierul Marko Bela revine cu o declaraţie referitoare la creşterea salariilor din sectorul bugetar. De această dată, la Arad, unde a declarat că salariile "vor creşte cu siguranţă de la 1 ianuarie" 2011, acest lucru fiind discutat deja în Guvern, urmând să se mai stabilească procentele.

Vicepremierul Marko Bela a declarat, într-o conferinţă de presă, că s-a discutat în Guvern, inclusiv cu ministrul Finanţelor, despre creşterile salariale din sectorul bugetar, începând cu 1 ianuarie 2011, informează Mediafax.

Salariile vor creşte cu siguranţă de la 1 ianuarie, faţă de situaţia actuală, dar în ce măsură, în ce procentaj, nu ştim încă. Eventual vor creşte salariile mai mici într-o măsură mai mare, noi pentru asta optăm. Oricum vor creşte, chiar dacă nu vor reveni la acelaşi nivel cu cel de dinainte de reducere, a declarat Marko Bela.

Vicepremierul a precizat că salariile mici sunt considerate cele sub 1.000 de lei, care ar putea creşte cu un procent mai mare decât salariile situate peste acest nivel.

Avem 39 de miliarde de lei în fondul de salarii pentru 2011 în sectorul bugetar, sumă care este ca şi aceea din 2010, dar cu diferenţa că între timp am redus din personal, ceea ce ne dă posibilitatea să creştem salariile, a adăugat vicepremierul.

Marko Bela a spus că UDMR nu va mai accepta alte reduceri de salarii în următorii ani. Vicepremierul participă, la Arad, la manifestări comemorative dedicate celor 13 generali maghiari ucişi în 6 octombrie 1849.

Premierul Emil Boc declara, vineri seară, la postul public de televiziune, că salariul minim va creşte în 2011, când va fi recuperată şi "o bună parte" din banii pierduţi în acest an de către personalul bugetar.

Se va recupera o parte importantă din banii pierduţi în acest an de bugetari, dar atât cât ţara îşi permite, spunea Boc.

El a evitat să avanseze cifre conc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 53 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 42 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 42 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 49 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°