Politistii pascaneni au organizat o razie de amploare pe raza municipiului Pascani si in cele 19 comune arondate acestuia. Astfel, la actiune au participat 62 de politisti, cu 16 autoturisme. De asemenea, au fost 147 de persoane legitimate, 56 de sanctiuni aplicate, in valoare totala de 129 de milioane lei (12,9 mii RON). Cele mai multe amenzi au fost date pentru tulburarea ordinii si linistii publice, in numar de 23 si 17 la regimul circulatiei. Un astfel de caz este al lui Marinel Hutanu, din localitatea Stolniceni-Prajescu.
Cu toate ca a baut o cantitate insemnata de alcool, acesta s-a urcat la volanul autoturismului sau marca Dacia. Ghinionul sau a fost ca a dat nas in nas cu un echipaj de Politie, care l-a testat cu alcooltestul. Fiind depistat sub influenta bauturilor alcoolice, barbatul s-a ales cu dosar penal. De mentionat ca, in ultima perioada de timp, politistii efectueaza saptamanal astfel de actiuni, care au drept scop prevenirea violentei, prinderea urmaritilor general si combaterea comertului ilegal.
Politistii pascaneni au organizat o razie de amploare pe raza municipiului Pascani si in cele 19 comune arondate acestuia. Astfel, la actiune au participat 62 de politisti, cu 16 autoturisme. De asemenea, au fost 147 de persoane legitimate, 56 de sanctiuni aplicate, in valoare totala de 129 de milioane lei (12,9 mii RON). Cele mai multe amenzi au fost date pentru tulburarea ordinii si linistii publice, in numar de 23 si 17 la regimul circulatiei. Un astfel de caz este al lui Marinel Hutanu, din localitatea Stolniceni-Prajescu.
Cu toate ca a baut o cantitate insemnata de alcool, acesta s-a urcat la volanul autoturismului sau marca Dacia. Ghinionul sau a fost ca a dat nas in nas cu un echipaj de Politie, care l-a testat cu alcooltestul. Fiind depistat sub influenta bauturilor alcoolice, barbatul s-a