Oglindă – oglinjoară, cine-i cel mai (ne)discriminat din ţară? Şi mai ales de ce? Cum şi cât te protejează statutul social de discriminarea etnică.
Am fost aseară la o cafenea din centru, să mă întâlnesc cu o prietenă venită pentru câteva zile în Bucureşti. Atmosferă frumoasă, loc liniştit, teme serioase de partid şi de stat. După ce-am epuizat subiectele principale am trecut la discuţii lejere: ce mai e prin Bucureşti, ce mai faci ş.a.m.d. Prietena venise însoţită de o amică bucureşteancă pe care o vedeam pentru prima oară, eu nu ştiam nimic despre ea, ea nimic despre mine. Ce-a urmat a fost însă foarte interesant.
Am ajuns din vorbă-n vorbă la Catedrala Mântuirii Neamului. Urăsc subiectul ăsta, n-am nicio ezitare să spun un NU hotărât finanţării publice a proiectului, cred că BOR n-ar trebui să primească bani de la Stat ca să-şi îmbrace toţi episcopii ca pe Puff Daddy cu banii mei şi să-mi spună că Petru a mers pe apă. Pe scurt, eu chiar sunt un socialist, n-am greşit partidul, nu garantez pentru ceilalţi. Amica, mai aproape de religie, prietena la mijloc.
Zic: „Nu poţi să bagi milioane de euro în Catedrală când peste tot în oraş, chiar şi la 1 km distanţă, în zona Coşbuc, sunt atâtea probleme sociale, sărăcie mare, se moare de foame”.
Amica: „Păi şi ce, care-i problema, acolo sunt ţigani. Nu e ca şi cum poporul tău moare de foame!”
Aoleuuuu! Trosc, pleosc, poc, boc, Boc! gândesc… Prietena, care mă ştie de activist rom, face feţe-feţe, zâmbeşte, râde, se uită curioasă aşteptând să reacţionez.
Spun un scurt „lasă-i dracu’ de ţigani” şi trec mai departe.
Am obosit după atâţia ani, să vorbesc zilnic, ore întregi despre romi, drepturile omului, rasism, discriminare. Deseori inutil. Simt dinainte că pe unii nu-i conving şi atunci abandonez leneş, tac. Aseară am zis să mă şi amuz puţin, să fac pe rasistul, să-i cânt în str