Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza scade vanzarile mobilierului de lux

Publicat in Wall-Street.ro, miercuri 25 februarie 2009 ·

Pe timp de criza, industria mobilei de lux, ca de altfel intreaga industrie a luxului, raporteaza scaderi semnificative ale vanzarilor. Este si cazul BoConcept, brand ce apartine celui mai raspandit retailer de mobilier si decoratiuni din Danemarca la nivel international, care anul trecut a inregistrat scaderi ale vanzarilor de circa 10% in comparatie cu 2007.

“Vanzarile BoConcept in Romania au atins anul trecut valoarea de 2 mil.euro, in scadere cu circa 10% fata de anul precedent si mult sub asteptarile initiale care se ridicau la circa 3 milioane euro”, a declarat, pentru Wall-Street, Diana Staicu, manager regional al BoConcept in Romania, care adauga ca primele doua luni ale acestui an au fost peste perioada similara a anului 2008.

Inca din luna august a anului trecut au inceput sa fie vizibile amprentele lasate de criza financiara auspra vanzarilor companiei care comercializeaza mobila de design pe piata locala. “A doua parte a lui 2008 a fost sub prima jumatate din punctul de vedere al vanzarilor, desi in industria mobilei in septembrie incepe perioada de varf a sezonului”, mai spune reprezentanta BoConcept.

O alta problema cu care retailerul de mobilier de lux a trebuit sa se confrunte atat in 2008, dar mai ales anul acesta este devalorizarea considerabila suferita de moneda nationala. “In 2006, primul an de activitate pe piata romaneasca, avem preturile in euro, actualizate in fiecare zi, insa acest lucru deruta clientii si din 2007 preturile au fost afisate in euro. Exista un curs stabilit in luna septembrie a fiecarui an care se pastreaza pana anul viiot in septembrie. Anul trecut nu aveam cum sa anticipam devalorizarea masiva a leului si pana in luna septembrie vom lucra cu un curs de 3,8 lei/euro”, afirma Diana Staicu, care recunoaste ca marjele de profit din acest an vor scadea din cauza diferentei de curs.

“Marginile de profit

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 27 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 43 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°