Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borcea: „Mititelule ai distrus Craiova!“ Mititelu: „Borcea a făcut mai multe ca Penescu! Aţi nenorocit fotbalul cu blaturile!“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 februarie 2010 ·

Scandalul dintre oficialii lui Dinamo şi ai Universităţii Craiova a atins cote maxime cu o zi înainte de derbiul din Ştefan cel Mare. Directorul executiv al „câinilor“, Cristi Borcea, şi finanţatorul oltenilor, Adrian Mititelu, şi-au aruncat vorbe grele la TV.

Totul a pornit de la anunţul publicat pe site-ul oficial al cubului oltean, care îl dădea pe Cristi Balaj în locul lui Augustus Constantin la meciul direct. Craiovenii spun că au avut informaţia de la Vasile Avram, însă fostul preşedinte al CCA a negat acest lucru. Mititelu a ieşit din nou în faţă cu informaţia privind întâlnirea de taină dintre actualul şef al CCA, Ioan Igna, şi Borcea, infirmată de cei doi, şi de aici a pornit scandalul.

„Am dovada că Igna s-a întâlnit joi (11 februarie - n.r.) cu Borcea. Minte cu neruşinare că nu l-a găsit, a fost la biroul lui. Am mai multe informaţii şi dovezi. De ce ascunde întâlnirea cu Borcea? Ăsta e cel mai grav lucru! După ce că anul trecut Craiova a fost furată cu japca, tot eu sunt blamat pentru că fac valuri!“, a tunat Mititelu, la gsptv.

„Tu vorbeşti bă, care ai distrus Craiova?! Ai falimentat-o! Ai distrus spiritul Universităţii! Plânge mama acasă pentru asta! Ai lăsat să plece cei mai buni jucători. Mititelu e vai de mama lui. Nu are cinci lei în buzunar. E purceaua moartă în coteţ la Craiova“, a răspus Borcea (foto).

Spiritele au degenerat şi acuzele au curs pe bandă. „Ăsta e tupeu de borfaş la Borcea! El e hoţul neprins din fotbalul românesc. A făcut mai multe decât Penescu. Dacă Penescu, care a plătit pentru ce au făcut alţii, a stat nouă luni în arest, Borcea cât ar trebui să stea?! Voi aţi distrus fotbalul cu blaturile voastre, nenorociţilor! O să vedeţi în campionat ce o să însemne Dinamo în arbitraj“, a continuat tirul Mititelu.

Borcea nu s-a lăsat mai prejos şi a replicat: „Dacă unul ca Mititelu ţipă la fiecare partidă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 15 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 16 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°