Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îţi spun "te iubesc" dacă "arăţi cam rău"

Publicat in Jurnalul, luni 20 iunie 2011 ·

"Nu arăţi prea bine astăzi, eşti cam palid, cred că nu te simţi bine", îţi spune o cunoştinţă într-o zi! Probabil că nu-i nimeni atât de special încât să fi scăpat de asemenea remarci ale amicilor binevoitori. Dacă observaţiile de tipul "arăţi cam rău" îţi pot strica toată ziua, căci se întâmplă ceva în interiorul tău, ceva care-ţi spune că "nu eşti în formă, iar amicul pare să fi ştiut ceva", dacă a doua zi te poţi trezi înviorat după un "deochi" de acest fel, nu la fel stau lucrurile cu observaţiile care ţin de structura noastră psihologică. Nu la fel stau lucrurile cu observaţiile celorlalţi, unele dintre ele nocive, iar altele de-a dreptul distructive. De exemplu, un profesor, într-un moment de furie, îi spune copilului: "Nu eşti în stare de nimic, eşti un prost". Furia profesorului trece, el pleacă din clasă, poate uită incidentul, îşi uită furia. Energia aceasta, însă, energia observaţiei răutăcioase este preluată de inconştientul copilului, care o va specula de câte ori copilul, adultul şi chiar bătrânul din el se vor trezi în situaţii de viaţă mai puţin inspirate. În situaţii în care pare a fi adevărat întru totul că "eşti cam prost şi nu eşti în stare de nimic"! Nu există nimeni să nu se îndoiască în anumite momente de inteligenţa sa, cum nu există nimeni care se poate autosuspecta de perfecţiune. Omul are în el inspiraţie şi cădere, graţie şi momente în care acţionează şters şi chiar ca un incompetent. Avem momente bune şi momente proaste, vârfuri şi poale, exact ca munţii sau ca mările. Toate aspectele psihologiei noastre fluctuează, aşa încât ne trezim într-o zi mai obosiţi şi mai prost dispuşi, avem o zi în care suntem mai puţin inspiraţi sau mai puţin frumoşi, pentru ca în următoarea zi să excelăm în toate direcţiile.

Dacă întâlnim "un binevoitor" într-o zi mai puţin bună pentru noi sau chiar într-o zi în care avem, deja, repere pozitive, da

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum o ora
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°