Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jes, Christian Burns si Julie Thompson vor cânta alături de Tiesto la Bucureşti

Publicat in Gandul, marți 20 noiembrie 2007 ·

Christian Burns şi Julie Thompson sunt doi solişti pe care Tiesto i-a luat alături de el în turneul “Elements of Life”, pentru a interpreta live piesele pe care aceştia le-au lansat împreună. După live-ul lui Jes, va urma setul lui Tiesto pe parcursul căruia vor interveni Christian şi Julie.

Jes este una dintre puţinele soliste care a avut colaborări cu cele mai mari nume din scena muzicii electronice. Pasionată de muzică încă din copilarie, a urmat Şcoala de Arte imediat cum părinţii i-au descoperit vocea deosebită. Mai apoi a lansat proiectul “Guardians of the Earth”, alături de Mike Olson, care s-a bucurat de două adevărate hituri pe mp3.com: “Starchildren” şi “One Moon Circling”. Prima dintre aceste piese a intrat pe compilaţia “The Politics of Dancing” semnată Paul Van Dyk, Jes devenind astfel un personaj activ al muzicii de dans.

Solista a început apoi colaborări cu Deepsky, D:fuse, dar cea mai importantă este cea cu Gabriel & Dresden, sub proiectul Motorcycle. Piesa “As the Rush Comes” a urcat imediat pe locul 1 în topul Billboard. Jes nu este numai solistă, este producător, compozitor şi scrie versuri. Primul album solo, “Disconnect”, lansat la Magik Muzik , un sublabel al Black Hole Recordings, casa de discuri deţinută de Tiesto, a apărut pe 15 aprilie anul acesta.

Pe 1 decembrie, la Sala Polivalenta, Jes va deschide evenimentul care îl are ca headliner pe Tiesto. Concertul olandezului face parte din turneul de promovare al celui mai recent album, “Elements of Life”, lansat în cursul lunii aprilie a acestui an. Un bilet costă 55 de lei cumpărat în avans, până pe 30 noiembrie, sau 70 lei în seara evenimentului. (R.N.)

Christian Burns şi Julie Thompson sunt doi solişti pe care Tiesto i-a luat alături de el în turneul “Elements of Life”, pentru a interpreta live piesele pe care aceştia le-au lansat împreună. După live-ul lui Jes, va urm

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 18 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 44 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum o ora
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 36 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum 2 ore
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°